Tuesday, August 14, 2012

Castelul Bánffy

Conacul Bánffy rămâne un reper arhitectural important pentru localitate. A fost construit de Győrffy de Losád în jurul lui 1868 (anul căsătoriei sale în Gheja; ulterior a avut doi fii), apoi a trecut la Sándor Bethlen de Bethlen în jurul anului 1881 (perioada când i s-au născut la Gheja doi fii). În anii 1890 castelul a devenit posesiunea lui János Bánffy de Losoncz, deşi se pare că există o suprapunere cu perioada în care castelul a aparţinut familiei Bethlen. Istoricul celor două familii sugerează că edificiul a devenit proprietatea lui Bánffy la câţiva ani după ce a fost construit. Se poate ca, timp de un deceniu, castelul să fi fost folosit în comun de familiile Bethlen şi Bánffy.

Renumitul clown elveţian Grock a petrecut o vreme la castel ca profesor particular de limba franceză, călărie și tenis al copiilor lui Bethlen Sándor şi distrându-i cu acrobaţii. Biografia lui Grock e sumară şi aminteşte de “cei trei fii ai lui Kálman Bethlen” (deşi au fost doar doi), De fapt, unul dintre fii se numea Kálman, iar tatăl lor Sándor.

Castelul este înălţat pe un dâmb uşor înclinat, construcţia constând din două corpuri poligonale legate între ele de clădirea propriu-zisă. La parterul construcţiei cu două nivele se întinde un coridor cu coloane dorice, iar la etaj o loggia cu coloane fără capitel. Aşezarea simetrică a bazei a avut ca rezultat o faţadă frumoasă, la axul căreia s-a construit un hol impunător. Transformările de mai târziu au stricat frumuseţea faţadei simetrice. Forma hexagonală a bastioanelor, pervazurile geamurilor acestora, ornamentele colţurilor, precum şi acoperişul sub formă de plan frânt sunt caracteristice stilului baroc. În ansamblul lor, cele trei corpuri de clădire dau construcţiei o aură romantică.

Castelul Gheja, 1914
Sursa imaginii: profila.hu

Castelul este încadrat în lista Monumentelor Istorice din România în categoria de importanţă B, Cod LMI: MS-II-m-B-15680, adresa: Str. Castelului nr. 3

Castelul Gheja
Sursa imaginii: darabanth.hu

În jurul castelului exista un parc cu arbori ornamentali şi o livadă, ambele însumând 45 hectare. Caii pentru trăsuri şi călărie îşi aveau grajdurile între Gheja şi Luduş, în locul numit “La bolboană”, iar animalele de muncă şi atelajele la “Hodaie”, la hotarul numit Răzoare. Cele două familii de nobili din Gheja, Bánffy şi Bethlen, deţineau peste 700 de hectare de teren. După plecarea familiei Bánffy, domeniul a fost adminstrat de un anume I. Moldovan. Terenul arabil a fost împărţit la reforma agrară cu precădere veteranilor şi văduvelor de război. Parcul a fost parcelat pentru construcţia de locuinţe, rămânând doar 15 hectare de livadă care au fost folosite de CAP până în 1990. Castelul a fost naţionalizat în 1948 şi a fost preluat de Gospodăria Agricolă Colectivă (GAC), care a instalat aici birouri şi a folosit pivniţa, magaziile şi grajdurile. În anul 1955 GAC-ul şi-a mutat sediul, iar în 1960 castelul a fost preluat de Ministerul Sănătăţii. După amenajare şi conectarea la utilităţi, aici a fost amenajată secția de psihiatrie a spitalului orășenesc, având 120 de paturi. După 1990, spitalul a primit 0.5 hectare din suprafaţa livezii.


Castelul Gheja, anii '30
Sursele imaginilor: delcampe.net, post-card.hu

Domeniul a fost deţinut, în ordine, de baronii Bánffy Bela, János (senior), János (junior). Ultimii proprietari ai castelului înainte de naţionalizare au fost Losonczi báró Bánffy László (1896-1974, fiul lui János senior) şi soţia sa, Zejkfalvi Zeyk Heléna (1909-1990). În anul 1943 au avut o fiică, Éva Mária Rozália Heléna Johanna (1943-2009), care a copilărit la castel; mai târziu au avut şi un fiu, János (Jankó). În anul 1995, baroneasa Bánffy Éva a revendicat posesiunile familiei. I s-au restituit o parte dintre ele, iar pentru altele (inclusiv castelul din Gheja) i s-a recunoscut dreptul de posesiune. După moartea sa, în 2009, moştenitor a devenit Bánffy Imre, băiatul fratelui său János, care locuieşte în Germania la fel ca tatăl său şi are dublă cetăţenie.

Castelul Gheja, anii '30

Surse bibliografice: Site-ul În Luduş, Mircea Fanea - Monografia satului Gheja, 2006

4 comments:

Liesbeth en Karl said...

Sorry for not writing in Romanian (I can speak it somewhat), but I always thought that the castle was built by Gyorffy de Losád before or around 1868 (his marriage in Gheja, and later the birth of two children), then passed on to Sandor Bethlen de Bethlen before or around 1881 (the birth of the first of his two children in Gheja). Only in the 1890s did the castle pass into the hands of Janos Banffy de Losoncz, although there seems to be still some overlap with Bethlen children being born in Gheja. Also, the famous Swiss clown Grock spent some early years as a private teacher at the castle (1897-1899), instructing the Kalman sons in French, horseriding and tennis, and generally entertaining them with acrobatics.

The Grock biography is sketchy ('three sons of Kalman Bethlen', but there were only two, one of whom was called Kalman, while their father's name was Sandor), but the genealogy of the nobility seems to imply the castle only became connected to the Bannfy family some years after it was built, and was used for at least a decade by Bethlens and Bannfys alike.

http://www.clown-grock.ch/1880_1900_03.html

I spent some time as a volunteer at the castle, hence my interest. Your site is amazing!

Adrian said...

Many thanks for your appreciation. The data in my post were the only that I managed to get, so your info are very useful. The history of a city is like a puzzle...
Please give a try to http://surprising-romania.blogspot.com, another blog of mine, about Romania and famous Romanians, in English.

Liesbeth en Karl said...

Your contact information (top of the right column) doesn't seem to work - a visitor from Ludus would like to contribute older pictures and stories (the inundation, tractor company in the 1960s, building of the blocs in the new town centre, prewar inhabitants of the old centre).

Adrian said...

Hi, Liesbeth en Karl! My e-mail address is fizikant(at)gmail.com. Many thanks for your help!

Post a Comment

 
;