Tuesday, August 28, 2012

Mişcarea Habonim

Mișcarea de tineret sionistă Habonim (Constructorii) a avut drept scop promovarea culturii evreiești, a limbii ebraice și a pionieratului în Palestina.

Iniţial, se intenţiona crearea unei mișcări culturale a tineretului evreu, ne-sioniste, pentru copii cu vârste între 12 și 18 ani. Mişcarea se baza pe filozofia iudaismului naţional, în opoziţie faţă de mişcările existente care promovau integrarea şi asimilarea. În 1929, primul gedud (grup) a fost constituit în Londra, având-ul drept rosh (conducător) pe Chaim Lipshitz. Gedud-urile erau organizate pe sexe, ca grupele de cercetaşi, dar mai târziu au devenit mixte. Mişcarea s-a răspândit cu precădere în posesiunile britanice, dar şi în multe alte ţări. În 1935 mişcarea a fost afiliată la Mișcarea Sionistă a Muncii. Din 1936 au început să fie organizate ferme Hachalutz (Pionierii), care pregăteau membrii mai în vârstă pentru alyiah (emigrare) în Palestina (Yeretz Yisrael - Pământul lui Israel) şi traiul în kibbutz. În 1 septembrie 1951 apare la Haifa Ichud Habonim , o mişcare care înglobează curentele Habonim în plan mondial.

Mişcarea Habonim a fost activă şi la Luduş. În fotografia de mai jos, realizată în 1937, sunt membri ai filialei locale, printre care şi Toby Kálmán.

Sursa imaginii: Ghetto Fighters House Archives
Imagine descoperită de Puskás János Pál

0 comments:

Post a Comment

 
;