Încă două cărţi poştale din vremea defunctului regim comunist. Amândouă sunt colaje care cuprind şi imagini din Luduş. În prima dintre ele, în stânga sus este reprezentată cabana “Salcâmul”; în a doua, pe rândul de sus sunt vederi aeriene ale centrului vechi şi centrului nou.
Cabane şi moteluri din judeţul Mureş, 1970, Editura Meridiane
Sursa imaginii: multihobby.ro
Luduş * Iernut, 1975, Editura Meridiane
Sursa imaginii: multihobby.ro
Magazinul universal din centru, aflat pe strada Republicii la intersecţia cu strada Gheorghe Bariţiu, a fost construit după tipicul clădirilor comuniste ale epocii. Clădiri similare (chiar la nivel de proiect arhitectonic) există în foarte multe oraşe şi sate ale României. După 1989, spaţiile comerciale şi-au schimbat de mai multe ori destinaţia, iar în prezent în clădire funcţionează Administraţia Finanţelor Publice, Trezoreria şi un magazin alimentar.
Magazinul Universal, 1973, OSETCM
Carte poştală oferită de prof. Călin Zborovsky
Magazinul Universal, an necunoscut
Două cărţi poştale din timpul regimului comunist. De la stânga la dreapta şi de sus în jos, ele înfăţişează:
Imagine oferită de prof. Călin Zborovsky
Câteva fotografii oferite de prof. Călin Zborovsky. Mulţumiri!
Panoramă
Panoramă
Complexul comercial "Dacia"
Strada 23 August 1944
Blocul EGCL
În anul 1958, autorităţile române au încheiat un contract cu firma franceză Fives Lille-Cail pentru construirea a două fabrici de zahăr cu capacitatea de 2000 t/zi. Cele două fabrici erau prevăzute a fi construite la Jucu şi la Bucecea. Activul de partid de la Cluj a hotărât ca în loc de Jucu, fabrica să fie construită la Luduş, pe atunci reşedinţa raionului, ca recompensă pentru primul raion colectivizat din regiunea Cluj. Această hotărâre a avut şi baze economice corecte: zona Luduşului oferă condiţii foarte bune pentru cultura sfeclei; Luduşul este nod de comunicaţii rutiere şi feroviare; locaţia aleasă are în apropiere rezerve de gaz metan şi de apă necesare procesului de producţie.
Fabrica de zahăr, an necunoscut
Imagine oferită de prof. Călin Zborovsky
Construcţia fabricii a început în 1959 şi, în timp record, aceasta a fost dată în funcţiune la 23 august 1960. Statutul de cea mai performantă fabrică de zahăr din România, câştigat în 1961, a fost păstrat mult timp prin retehnologizare şi mărirea capacităţii de producţie (2800 t/zi). S-au construit uscătoria pentru borhot, magaziile pentru borhot uscat şi pentru zahăr, iar după 1980 au fost construite o secţie ce producea napolitane, apoi o secţie pentru producerea băuturilor răcoritoare. Anul 1976 a consemnat cea mai mare producţie de sfeclă de zahăr; în acel an, fabrica din Luduş nu a putut prelucra în întregime 1 milion de tone de sfeclă în cursul unei campanii de 120 de zile. Aceasta a dus la construcţia a încă 20 de noi fabrici pe lângă cele 13 existente în ţară, cu capacitate de prelucrare supradimensionată şi prost plasate din punct de vedere economic. A fost începutul sfârşitului industriei româneşti a zahărului.
Fabrica de zahăr, an necunoscut
După 1989 a început declinul accentuat al fabricii, care a avut pierderi din ce în ce mai mari. În cele din urmă a fost privatizată, dar acest lucru nu a dus la revitalizarea ei şi in prezent de-abia mai supravieţuieşte. Este păcat, mai ales dacă ţinem seama de faptul că FZL a fost poate cea mai importantă unitate industrială a Luduşului şi a avut un aport esenţial în transformarea acestei localităţi. O dată cu apariţia ei, s-au consemnat migraţia accentuată a tinerilor din satele înconjurătoare spre Luduş, specializarea noilor angajaţi, dezvoltarea infrastructurii, a serviciilor, construcţia de locuinţe – practic, evoluţia Luduşului spre urban şi dezvoltarea zonei înconjurătoare.
Fabrica de zahăr, 1963, Editura Meridiane
Sursa imagini: multihobby.ro
Pe strada Republicii la numărul 56 se afla cea mai mare moară din oraş, care deservea majoritatea agricultorilor din zonă. A funcţionat până după 1989, apoi şi-a încetat activitatea şi a rămas în paragină. Acum câţiva ani a fost demolată, iar în locul său a fost construită o benzinărie.
Moara
Imagine oferită de prof. Călin Zborovsky
Sectorul bancar este prezent la Luduş încă de la începutul secolului trecut, fapt remarcabil pentru un sat. În 1902 exista deja o casă de economii, cu sediul pe Strada Regală, unde se află astăzi secţia de boli interne a spitalului orăşenesc. La 15 octombrie 1906 s-a deschis filiala “Economul”, Institut de Credit şi Economii din Cluj. În anul 1915 se înfinţează “Aquila”, Banca Ţărănescă pentru Asigurări Poporale, apoi s-a deschis filiala “Şoimul”, Institut de Credit şi Economii. În perioada interbelică, în Luduş a funcţionat banca “Albina”.
În anul 1949 s-a deschis o agenţie a Băncii Naţionale, care a funcţionat în clădirea de pe strada Republicii colţ cu strada Primăverii până în 1964, când s-a mutat în sediul de pe strada Crinului. În anul 1968 s-a înfinţat Banca Agricolă, unificată în 1973 cu agenţia Băncii Naţionale. Între 1958 şi 1964 a funcţionat Banca de Investiţii, care îşi avea sediul pe strada Republicii, în clădirea casei parohiale a bisericii romano-catolice.
Takarék és ev. ref. templom / Casa de economii şi biserica reformată, 1902
Mişcarea de cercetaşi Păzitorul (în ebraică Ha-Shomer) a fost creată în anul 1912 în Galiția, în cadrul unui club sportiv evreiesc din orașul Lemberg. Primul „batalion” de cercetași (în ebraică gdud tsofim) număra circa 200 de membri. Centrul mișcării s-a mutat la Viena, unde a fuzionat în 1916 cu Tinerii Sionului (în ebraică Tse‘ire Agudat Tsiyon ), cercul ideologic de studiu al sionismului, socialismului şi a istoriei evreilor.
“Shomer-ul este pionierul renaşterii poporului, limbii şi ţării sale”
Poster evreiesc, Polonia, din seria de postere cu cele “zece porunci” ale mişcării Ha-Shomer ha-Tsa‘ir.
Sursa imaginii: The Ghetto Fighters’ Museum / Israel
Mişcarea Ha-Shomer ha-Tsa‘ir (Tânărul Păzitor) şi-a definit în perioada 1916-1919 scopurile ideologice, bazându-le pe ideile lui Ber Borochov, Gustav Wyneken, Baden-Powell şi pe experienţa mişcării germane de tineret Wandervogel. Activităţile se concentrau pe asigurarea educaţiei evreieşti şi creşterea conştinţei într-o reţea de kevutsah sau ken (celule, cuiburi). Membrii mişcării ar fi trebuit să muncească un an în Palestina, după care să se întoarcă şi să participe la mişcarea sionistă. Eliberarea evreilor putea fi realizată prin alyiah (emigrare) în Palestina şi traiul în kibbutz.
În fotografia de mai jos, realizată în anul 1934, sunt trei activişti ai mişcării care au încercat fără succes să înfinţeze o filială Ha-Shomer ha-Tsa‘ir în Luduş.
Sursa imaginii: Ghetto Fighters House Archives
Imagine descoperită de Puskás János Pál
Mișcarea de tineret sionistă Habonim (Constructorii) a avut drept scop promovarea culturii evreiești, a limbii ebraice și a pionieratului în Palestina.
Iniţial, se intenţiona crearea unei mișcări culturale a tineretului evreu, ne-sioniste, pentru copii cu vârste între 12 și 18 ani. Mişcarea se baza pe filozofia iudaismului naţional, în opoziţie faţă de mişcările existente care promovau integrarea şi asimilarea. În 1929, primul gedud (grup) a fost constituit în Londra, având-ul drept rosh (conducător) pe Chaim Lipshitz. Gedud-urile erau organizate pe sexe, ca grupele de cercetaşi, dar mai târziu au devenit mixte. Mişcarea s-a răspândit cu precădere în posesiunile britanice, dar şi în multe alte ţări. În 1935 mişcarea a fost afiliată la Mișcarea Sionistă a Muncii. Din 1936 au început să fie organizate ferme Hachalutz (Pionierii), care pregăteau membrii mai în vârstă pentru alyiah (emigrare) în Palestina (Yeretz Yisrael - Pământul lui Israel) şi traiul în kibbutz. În 1 septembrie 1951 apare la Haifa Ichud Habonim , o mişcare care înglobează curentele Habonim în plan mondial.
Mişcarea Habonim a fost activă şi la Luduş. În fotografia de mai jos, realizată în 1937, sunt membri ai filialei locale, printre care şi Toby Kálmán.
Sursa imaginii: Ghetto Fighters House Archives
Imagine descoperită de Puskás János Pál
La intersecţia dintre Strada Regală şi actuala Stradă 8 Martie, peste drum de primăria veche, exista la începutul secolului Cooperativa de consum a coloniştilor care-i deservea pe coloniştii maghiari din colonia interioară. Mai târziu, aici a funcţionat o brutărie, iar apoi magazinul en-gros / en-detail RoDacia. Clădirea nu mai păstrează aspectul iniţial.
Telepesek Fogyasztási Szövetkezete / Cooperativa de consum a coloniştilor
Sursa imaginii: profila.hu
Mişcarea sionistă de tineret Dror (Libertatea), a fost înfinţată în 1915 în Rusia, pentru promovarea valorilor naţionale şi socialiste, dar şi a culturii iudaice. După revoluţia bolşevică, mişcarea a trecut în ilegalitate, şi-a mutat cartierul general în Polonia şi în 1925 a aderat la Poalei Zion. Membrii stabiliţi în Palestina au aderat la Mişcarea Kibbutz-urilor Unite. În 1938, Dror a fuzionat cu Hehalutz Hatza'ir.
Mişcarea Dror a dezvoltat activităţi extraşcolare (chugim) în funcţie de vârstă. Tinerii sub 20 de ani aparţineau grupului El Hamishmar şi erau devotaţi mişcării. Dror îi educa şi îi pregătea pentru pioneratul în Yeretz Yisrael şi viaţa în kibbutz prin organizaţia Hehalutz Hatza'ir. Mişcarea s-a răspândit în special în Europa Centrală şi de Est, dar şi în afara Europei.
Se pare că mişcarea Dror a fost foarte activă şi în comunitatea evreiască din Luduş, fapt ilustrat de fotografiile de mai jos, făcute în anii ’30.
Membri ai filialei Dror din Luduş într-o ieşire, 1936
3 membri ai filialei Dror din Luduş în excursie, 1937
6 membri ai filialei Dror din Luduş, iarna 1937
Membrii seniori ai filialei Dror din Luduş, 1938
4 membri ai filialei Dror din Luduş într-o ieşire pe malul Mureşului, 1938
Sursa imaginilor: Ghetto Fighters House Archives
Imagini descoperite de Puskás János Pál
Elevi şi profesori ai şcolii elementare evreieşti Talmud Torah din Luduş, în perioada interbelică.
Sursa imaginilor: Ghetto Fighters House Archives
Imagini descoperite de Puskás János Pál
Strada Poliţiei / Strada Vânătorilor porneşte din Strada Republicii (din dreptul bisericii reformate) şi se sfârşeşte în intersecţia cu Strada Gheorghe Bariţiu şi Bulevardul 1 Decembrie 1918.
Intreprinderea de Prelucrare a Laptelui a fost înfinţată la 29 mai 1949 în clădirea fostei fabrici de drojdie. În perioada 1949-1951, unitatea pasteuriza între 7000 şi 10000 de litri de lapte de consum zilnic pentru necesităţile Bucureştiului. Din 1951 a început producţia de unt, iar din 1962 s-a extins capacitatea de fabricaţie şi a început producţia de caşcaval şi telemea. Denumirea fabricii s-a schimbat în Intreprinderea de Colectare şi Industrializare a Laptelui (ICIL).
Între 1968-69 s-a construit o nouă fabrică, dotată cu utilaje importate din Danemarca. Intreprinderea procesa până la 100 tone lapte pe zi, din care se obţineau 10 tone de lapte praf, 3 tone smântână, dar şi lapte de consum, telemea, caşcaval, unt. Numele întreprinderii s-a schimbat în Fabrica de Lapte Praf. Mare parte din producţie se îndrepta spre URSS, dar şi spre Bucureşti.
După 1989, întreprinderea nu s-a adaptat la cerinţele economiei de piaţă. Tentativele de privatizare au eşuat şi în cele din urmă fabrica a fost închisă. În 2007 clădirile au fost demolate, iar în locul lor s-a construit un hypermarket.
Sursa informaţiilor: Monografia oraşului Luduş, 2008
Cabana a fost construită în 1960 pe E60, pe dealul de la ieşirea din Luduş spre Tg. Mureş. Numele îi vine de la pădurea de salcâmi la marginea căreia se află; mirosul salcâmilor înfloriţi se simte primăvara până în oraş. Complexul este în prezent alcătuit din bar, restaurant, terasă şi motel şi a fost renovat recent.
Cabana Salcâmul, 1974, OSETCM
Sursa imaginii: multihobby.ro
Hotelul Transilvania a fost construit în anul 1980 pe Strada 23 August 1944, actualul Bulevard 1 Decembrie 1918 şi avea 68 de locuri de cazare. În ultimii ani a fost privatizat, renovat şi modernizat şi poartă numele de Hotel Sabis.
Vechiul drum de la Luduş spre Turda urca dealul spre Cioarga, apoi mergea pe coasta dealului paralel cu râul Mureş. Din cauza alunecărilor de teren, în anii ’80 s-a construit actuala şosea, la poalele dealului. Calea Turzii a devenit Strada Turzii, este considerabil degradată şi este folosită de localnicii din zonă.
În fotografia de mai jos, luată de pe Strada Republicii, se poate vedea în jumătatea superioară Calea Turzii.
Kertöntözés turbina hajtással / Instalaţie de irigat pentru grădină
Sursa imaginii: profila.hu
Conacul Bánffy rămâne un reper arhitectural important pentru localitate. A fost construit de Győrffy de Losád în jurul lui 1868 (anul căsătoriei sale în Gheja; ulterior a avut doi fii), apoi a trecut la Sándor Bethlen de Bethlen în jurul anului 1881 (perioada când i s-au născut la Gheja doi fii). În anii 1890 castelul a devenit posesiunea lui János Bánffy de Losoncz, deşi se pare că există o suprapunere cu perioada în care castelul a aparţinut familiei Bethlen. Istoricul celor două familii sugerează că edificiul a devenit proprietatea lui Bánffy la câţiva ani după ce a fost construit. Se poate ca, timp de un deceniu, castelul să fi fost folosit în comun de familiile Bethlen şi Bánffy.
Renumitul clown elveţian Grock a petrecut o vreme la castel ca profesor particular de limba franceză, călărie și tenis al copiilor lui Bethlen Sándor şi distrându-i cu acrobaţii. Biografia lui Grock e sumară şi aminteşte de “cei trei fii ai lui Kálman Bethlen” (deşi au fost doar doi), De fapt, unul dintre fii se numea Kálman, iar tatăl lor Sándor.
Castelul este înălţat pe un dâmb uşor înclinat, construcţia constând din două corpuri poligonale legate între ele de clădirea propriu-zisă. La parterul construcţiei cu două nivele se întinde un coridor cu coloane dorice, iar la etaj o loggia cu coloane fără capitel. Aşezarea simetrică a bazei a avut ca rezultat o faţadă frumoasă, la axul căreia s-a construit un hol impunător. Transformările de mai târziu au stricat frumuseţea faţadei simetrice. Forma hexagonală a bastioanelor, pervazurile geamurilor acestora, ornamentele colţurilor, precum şi acoperişul sub formă de plan frânt sunt caracteristice stilului baroc. În ansamblul lor, cele trei corpuri de clădire dau construcţiei o aură romantică.
Castelul Gheja, 1914
Sursa imaginii: profila.hu
Castelul este încadrat în lista Monumentelor Istorice din România în categoria de importanţă B, Cod LMI: MS-II-m-B-15680, adresa: Str. Castelului nr. 3
Castelul Gheja
Sursa imaginii: darabanth.hu
În jurul castelului exista un parc cu arbori ornamentali şi o livadă, ambele însumând 45 hectare. Caii pentru trăsuri şi călărie îşi aveau grajdurile între Gheja şi Luduş, în locul numit “La bolboană”, iar animalele de muncă şi atelajele la “Hodaie”, la hotarul numit Răzoare. Cele două familii de nobili din Gheja, Bánffy şi Bethlen, deţineau peste 700 de hectare de teren. După plecarea familiei Bánffy, domeniul a fost adminstrat de un anume I. Moldovan. Terenul arabil a fost împărţit la reforma agrară cu precădere veteranilor şi văduvelor de război. Parcul a fost parcelat pentru construcţia de locuinţe, rămânând doar 15 hectare de livadă care au fost folosite de CAP până în 1990. Castelul a fost naţionalizat în 1948 şi a fost preluat de Gospodăria Agricolă Colectivă (GAC), care a instalat aici birouri şi a folosit pivniţa, magaziile şi grajdurile. În anul 1955 GAC-ul şi-a mutat sediul, iar în 1960 castelul a fost preluat de Ministerul Sănătăţii. După amenajare şi conectarea la utilităţi, aici a fost amenajată secția de psihiatrie a spitalului orășenesc, având 120 de paturi. După 1990, spitalul a primit 0.5 hectare din suprafaţa livezii.
Castelul Gheja, anii '30
Sursele imaginilor: delcampe.net, post-card.hu
Domeniul a fost deţinut, în ordine, de baronii Bánffy Bela, János (senior), János (junior). Ultimii proprietari ai castelului înainte de naţionalizare au fost Losonczi báró Bánffy László (1896-1974, fiul lui János senior) şi soţia sa, Zejkfalvi Zeyk Heléna (1909-1990). În anul 1943 au avut o fiică, Éva Mária Rozália Heléna Johanna (1943-2009), care a copilărit la castel; mai târziu au avut şi un fiu, János (Jankó). În anul 1995, baroneasa Bánffy Éva a revendicat posesiunile familiei. I s-au restituit o parte dintre ele, iar pentru altele (inclusiv castelul din Gheja) i s-a recunoscut dreptul de posesiune. După moartea sa, în 2009, moştenitor a devenit Bánffy Imre, băiatul fratelui său János, care locuieşte în Germania la fel ca tatăl său şi are dublă cetăţenie.
Castelul Gheja, anii '30
Surse bibliografice: Site-ul În Luduş, Mircea Fanea - Monografia satului Gheja, 2006
Trezoreria regală maghiară se găsea pe actuala stradă Mărăşeşti, acum în curte la complexul “Uniune”.
M. kir. kincstári telepkezelői lakás / Trezoreria regală maghiară
Glück Jozsef Librărie, 1910
Sursa imaginii: multihobby.ro
M. kir. kincstári telepkezelői lakás / Trezoreria regală maghiară (variantă)
Glück Jozsef Librărie, 1910
Sursa imaginii: darabanth.hu
- Follow Us on Twitter!
- "Join Us on Facebook!
- RSS
Contact