Din nou despre calea ferată

Cartea poştală de mai jos, găsită pe Delcampe.net, are descrierea: “România - Luduşul de Mureş - Marosludas - CFR 1928 - inaugurarea căii ferate”. Este cu siguranţă o greşeală, deoarece sectorul Războieni - Târgu Mureş a fost inaugurat la 20 septembrie 1871, iar sectorul Luduş – Măgheruş-Şieu la 24 aprilie 1888.

Datarea cărţii poştale în 1928 este corectă, pe revers găsindu-se inscripţia:

Amintire din Ludoş de Mureş
8 iulie 1928 elev Irimia Ciubotaru
Jud. Turda şc. Contabilităţi (sic!)

Personajele poartă costume specifice începutului de secol XX, iar una dintre persoane e îmbrăcată în costum naţional românesc. Nu putem şti cu siguranţă ce reprezintă cartea poştală, cel mai probabil e vorba de o sărbătoare populară.

Hotelul lui Tolokán

Cartea poştală din imaginea de mai jos înfăţişează Hotelul lui Tolokán (Tolokán féle szálloda).

Sursa imaginii: Darabanth

Pe la începutul secolului 20, un anume Tolokán era proprietarul hotelului, restaurantului şi cafenelei „Central”, situate pe strada Regală (unde se află acum magazinul „Bazar”). Este cert că cele două foişoare / încăperi de lemn din centrul imaginii nu mai există; imaginea ar putea reprezenta curtea interioară a hotelului, L-ul format de clădirile de pe str. Bariţiu colţ cu str. Republicii.

Contrabandă cu tutun

Într-o publicaţie din 1867 apărea o ştire referitoare la un contrabandist de tutun capturat în zona noastră. Puskás János Pál mi-a semnalat-o, iar Mészáros Zoltán Zsolt a făcut două traduceri în română, prima în spiritul epocii iar a doua în limba actuală. De remarcat umorul autorului şi stilul de tabloid al ştirii!

Sursa imaginii: Timelord

Siuret de băgău turcesc în Luduş

Un negustor valah din Braşov căra două măji de tutun turcesc pe o căruţă secuiască către Turda. În cale i-o ieşit finanţu’ şi l’o ’ntors la Luduş, unde toţi s-o aciuat la o crâşmă. Norodul unguresc şi valah de acolo tocmai era prins în dănţuială, ca doar era duminică. Petrecăreţii din Luduş, aflând de tărăşenia cu finanţul, s-au năpustit asupra căruţei, o împrăştiat şi o şi cărat acasă băgăul iar pă finanţişti i-o luat în şuturi. După aceasta, valahii şi ungurii s-o îmbrăţişat şi împreuna au blagoslovit ministeriatul unguresc.

Recoltare de tutun turcesc în Luduş

Un comerciant român din Braşov transporta, pe un atelaj secuiesc, două sute de kilograme de tutun turcesc spre Turda. A fost oprit de perceptorii de impozite şi obligat să se întoarcă la Luduş, unde toţi au tras la un restaurant. Fiind duminică, lumea din Luduş, maghiari şi români, tocmai se îndeletniceau cu dansul în restaurant. Petrecăreţii, auzind de beleaua comerciantului român, au ieşit în piaţă şi au devalizat atelajele, carând acasă cât au putut din marfă, tragându-le şuturi la perceptori. După acesta, întorcandu-se în local, maghiarii şi românii s-au îmbraţişat şi au lăudat împreună organele fiscale maghiare.

Farmacia Barla

Farmacia Barla era situată pe strada Republicii, în clădirea în care se află în prezent sediul UDMR. În perioada comunistă a funcţionat ca spaţiu comercial cu diverse destinaţii. În imagine este prezentat un plic cu antet, necirculat, inscripţionat bilingv, ilustrat cu o frumoasă gravură reprezentând farmacia aşa cum arăta ea în perioada interbelică.

Această ilustraţie inedită a fost descoperită de Puskás János Pál.

Sursa: Magazinul colecţionarilor

Certificat şcolar

Am primit de curând de la domnul Teofil Petrovan (mulţumiri!) copia unui certificat şcolar din anul şcolar 1921-1922. Ce-am putea remarca analizând acest certificat:

• Este emis de Şcoala primară a comunitatei confesionale orthodox-izraelite Ludoşul de Murăş, aşa cum indică ştampila
• Şcoala nu avea certificate proprii şi utiliza certificate de la Şcoala primară naţională română Ludoşul de Murăş, la care erau barate cuvintele naţională română şi înlocuite cu isr.
• Anul şcolar avea trei trimestre, separate de vacanţele de Crăciun şi de Paşti
• Elevii erau notaţi cu 4 calificative, descrescător de la 1 la 4
• Se acordau trei calificative generale la sfârşitul fiecărui trimestru, pentru Purtare morală, Diliginţă, Progres, iar la finele anului şcolar progresul era ilustrat prin calificative pentru fiecare dintre materiile studiate
• Deşi era o şcoală a evreilor ortodocşi (foarte religioşi, tradiţionalişti şi conservatori), în certificat apar doar materiile studiate şi de elevii români. Probabil că materiile specifice comunităţii (ex. limba ebraică, Torah ş.a.) erau trecute într-un certificat separat.
• Se pare că nu existau profesori pentru fiecare materie, certificatul este semnat de învăţător (Ignaţiu Kalman)
• Pe certificat apare semnătura de luare la cunoştinţă a părintelui / tutorelui ((Moriţ Weis, pantofar, tatăl lui Coloman Weis din clasa a V-a)

Iuliu Maniu la Luduş?

Citind articolul despre consacrarea bisericii greco-catolice, mi-a atras atenţia următorul paragraf:

Excelenţa sa [nn. Mitropolitul greco-catolic de Blaj Victor Mihály de Apșa] a ieşit cu dragoste pe verandă, în faţa mulţimii. A vorbit deputatul dr. Şt. C. Pop. Alături era dr. I. Maniu […] Uralele nu mai conteneau al adresa iubitului Arhiereu şi fruntaşilor Cicio Pop şi Maniu.

Aş vrea să vă supun atenţiei următoarea ipoteză: dr. I. Maniu ar putea fi Iuliu Maniu! Ati putea să-mi adresaţi celebra replică a lui Marin Preda, “pe ce te bazezi?” Am să vă expun argumentele care ar susţine această presupunere.

1. Titlul de doctor. Iuliu Maniu a efectuat studii universitare la Cluj (Facultatea de Drept, 1891-1896), Budapesta și Viena, unde a devenit doctor în drept în anul 1896.
2. Funcţia politică. Iuliu Maniu şi-a început cariera politică în cadrul Partidului Național Român din Transilvania, fiind cooptat în 1897, la numai 24 de ani, în Comitetul de conducere al PNR. La vremea consacrării Bisericii din deal, Maniu era deputat în Parlamentul din Budapesta în cercul Vinţul de Jos (din 1906), vecin cu cercul pretorial Luduş, deci prezenţa lui la festivităţi ar fi justificată de faptul că era un militant pentru drepturile românilor din Imperiu (iar Luduşul era o zonă locuită aproape în totalitate de români) şi de statutul său de deputat şi bun prieten al deputatului zonal dr. Ştefan Cicio Pop. În text sunt amintiţi de altfel “fruntaşii Cicio Pop şi Maniu.”
3. Participarea la o ceremonie greco-catolică. Iuliu Maniu era greco-catolic şi a fost activist al cauzei acestei biserici. Revenit în Transilvania după terminarea studiilor, s-a stabilit la Blaj, unde și-a început activitatea de avocat al Bisericii Române Unite cu Roma, mitropolia din Blaj (1898-1915). El nu a participat la încoronarea regelui Ferdinand și a reginei Maria la Alba-Iulia, ceremonia fiind monopolizată de ierarhii ortodocși, deși o bună parte a românilor din Transilvania erau la acea vreme greco-catolici, iar contribuția erudiților greco-catolici (Școala Ardeleană) la recuperarea istoriei românilor și crearea culturii române moderne este preponderentă de o manieră incontestabilă.

Posibile contra-argumente:

1. Titlul de doctor. Foarte multe persoane amintite în articol au in faţa numelui particula dr., putând fi medici, avocaţi, teologi etc. Ştefan Cicio Pop este numit într-un caz avocat dr., ceea ce nu este cazul personajului Maniu.
2. Iniţiala. Inţiala I. ar putea însemna un alt nume, nu neapărat Iuliu.
3. Funcţia politică. În articol, I. Maniu nu este numit nicăieri deputat, spre deosebire de Şt. C. Pop sau contele Bethlen. De asemenea, personajul apare doar în textul citat, iar un om politic de anvergura lui Iuliu Maniu ar fi trebuit să fie amintit de mai multe ori. Ar putea totuși să nu fi participat la toate festivităţile sau ar putea fi vorba de o omisiune a reporterului, care face doar din mitropolitul Mihály de Apșa şi deputatul Ştefan Cicio Pop personajele principale ale articolului.
4. Discursul. Articolul nu pomeneşte de vreun discurs rostit de I. Maniu şi nu cred că omul politic Iuliu Maniu ar fi ratat o astfel de ocazie. Ar putea fi totuşi şi aici vorba de o omisiune a reporterului, care nu a dorit să-i eclipseze pe cei doi amintiţi mai sus.

Ştiu că argumentaţia este destul de “subţire”, supoziţiile sunt bazate pe 2-3 rânduri de text, dar rămâne posibilitatea ca Iuliu Maniu să fi participat la consacrarea Bisericii din deal. Am aruncat piatra în baltă,acum îi las pe cei mai înţelepţi şi mai avizaţi decât mine să o scoată…

Luduş într-un ghid turistic olandez

În anul 1969 a apărut în Olanda un ghid turistic al intitulat România - Ghid al oraşelor, munţilor şi Deltei Dunării, scris de Hans Ebeling. Redau mai jos pasajul referitor la Luduş, tradus de prietenul nostru Karl Cateeuw, care mi-a oferit şi scan-urile. Mulţumiri!

Pentru a ajunge la Cluj din Târgu-Mureş, drumul o ia pe valea Mureșului. După 30 km, la Cipău, se desprinde un drum spre sud, spre Târnăveni şi Mediaş. La Cuci, drumul trece pe celălalt mal al Mureșului și 7 km mai departe ajunge la Ludus. Orașul este în plină dezvoltare şi recent s-au construit o centrală electrică și o fabrică modernă de prelucrare pentru in și cânepă. Mai există o fabrică de zahăr modernă, cu o capacitate de 200 de vagoane pe zi. Aici se ramifică şoseaua spre Beclean și calea ferată spre Războieni.

Anuarul "Socec" al României Mari

Acest anuar reprezintă de fapt o carte de adrese în două volume ("Capitala", respectiv "Provincia") pentru organizații și afaceri din toată România. A fost publicat pentru prima dată în 1923 și intitulat „ediția 1923-24” și apoi retipărit ca ediții pentru 1924-25 și 1925-26, fără alte modificări în afara schimbării anilor de pe copertă și din titlu. Reprezintă cel mai complet anuar al României Mari din perioada interbelică.

A fost digitizat de Biblioteca Congresului din Statele Unite ale Americii, sursa acestei postări.

Gheja, vol. 2, pagina 1035

Luduș, vol. 2, paginile 1904-1905

Ştampile (7)

Ştampile din colecţia domnului arhivar Teofil Petrovan

Judecătoria rurală Luduş, Secţia cărţilor funduare
1943, D

Judecătoria districtuală Luduş
1896, R33mm

Judecătoria rurală Luduş
1938, R36mm

Ştampile (6)

Ştampile din colecţia domnului arhivar Teofil Petrovan

Judecătoria rurală Luduş (citaţie)
1932, D92x90mm

Judecătoria rurală Luduş
1932, R37mm

Judecătoria rurală Luduş, Secţia cărţilor funduare
1943, R37mm

Judecătoria rurală Luduş, Secţia cărţilor funduare
Pentru conformitate: Gavril Rancea
1943, D67x22mm

Ştampile (5)

Ştampile din colecţia domnului arhivar Teofil Petrovan

Ministerul Agriculturii şi Domeniilor
Camera Agricolă a jud. Turda
Ocolul Agricol al Plăşii Luduş
1939, R38mm

Regiunea Agricolă Ludoşul de Mureş, Judeţul Turda-Arieş
1925, D

Judecătoria de Ocol Ludoşul de Mureş
1932, D

Ştampile (4)

Ştampile din colecţia domnului arhivar Teofil Petrovan

Şcoala Primară Reformată Luduş
În centru Református Ellemi Iskola
1929, R35mm

Şcoala Primară Reformată Luduş
În centru Református Ellemi Iskola
1929, R35mm, semnează director St. Labancz

Banca Federală „Zorile” Ludoşul de Mureş, Jud. Turda-Arieş
1928, D55x50mm

Federala „Zorile” Ludoşul de Mureş, Jud. Turda-Arieş
1928, D

Ştampile (3)

Ştampile din colecţia domnului arhivar Teofil Petrovan

Subinspectoratul P.P. şi E.E. Cluj-Turda
Subcentrul P.P. şi E.E. băieţi Luduş
1943, R34mm, semnează subinspector şcolar Ioan Deteşan

Gimnaziul de stat pentru băieţi Ludoşul de Mureş
1925, R34mm, semnează dir. I. German, secretar Gh. Munteanu

Gimnaziul Unic Luduş jud.Turda
1948, R29mm

Ştampile (2)

Ştampile din colecţia domnului arhivar Teofil Petrovan

Direcţiunea Şcoalei de Ucenici Industriali Luduş Judeţul Turda
1942, R37mm

Ministerul Muncii Serviciul Învăţămîntului Muncitoresc
Grupul Prof. de Ucenici Ind. şi Comercial Luduş
1948, R28mm

Grădina de copii Ludoşul de Mureş
1935, R35mm

Ştampile (1)

Încep astăzi o serie de postări dedicate ştampilelor vechi legate de Luduş. Acestea mi-au fost puse la dispoziţie cu amabilitate de domnul arhivar Teofil Petrovan, căruia ţin să-i mulţumesc şi pe această cale.

Comitetul Şcoalei Primare de Stat Luduş, jud. Turda
1939, R37mm

Stolul (de Străjeri) "Voivodul Mihai"
(al) Şcoalei Primare de Stat Luduş, (jud.) Turda
În centru stema „Straja Ţării”
1939, R34mm, semnează L. Şuşman, învăţător din Luduş

Şcoala primară de stat Ludoşul de Mureş
1937, R34mm, semnează A. Botezan, învăţător din Luduş

Casa Bignió (2)

Casa Dr. Bignió Béla

Carte poştală din colecţia prof. Călin Zborovsky

Staţia de tractoare Szabo

Doamna Iolanda Drăghici (născută Szabo) din Luduş mi-a pus la dispoziţie această interesantă fotografie realizată la 10 iulie 1939. Tatăl doamnei Iolanda, Szabo Francisc, deţinea la acea vreme o staţie de tractoare situată pe strada Gării nr. 21, în zona unde se află acum blocul 19 de pe bulevardul 1 Decembrie 1918, lângă Poştă.

Fotografia reprezintă familia Szabo împreună cu muncitorii angajaţi şi cele trei tractoare cu batozele pregătite pentru treierat. Doamna Szabo este în dreapta imaginii; la o săptămână după realizarea fotografiei a dat naştere fiicei sale Iolanda. Tractoarele erau marca Fordson, erau înmatriculate la Turda (Trd) şi se numeau Rici, Bubi şi Dandar.

Tractoarele Fordson au fost fabricate între 1917 şi 1964 de către Henry Ford & Son. Modelul N Standard, cel deţinut de familia Szabo, a fost fabricat din 1927 în Cork, Irlanda, iar din 1933 în Dagenham, Marea Britanie. Fordson Model N avea un motor de 27 CP, sistem de aprindere cu înaltă tensiune, pompă de apă şi apărători de noroi. Opţional, roţile de oţel puteau fi înlocuite cu roţi pneumatice.

Sursa imaginii: Wikipedia

Prima atestare documentară

Orbán Balázs, în lucrarea sa A Székelyföld leírása (Descrierea Ținutului Secuiesc, 1868, pag. 60), spune: […] neve legelőbb 1333-ban egy Szengyel és Bogáth közti határ járás alkalmával fordul elő (aprox. Cea mai veche amintire a numelui apare în 1333 cu ocazia delimitării hotarului dintre Sânger şi Bogata).

Această atestare documentară apare într-un proces-verbal scris în latină. La cererea lui Bethlen Sámuel, documentul a fost copiat în 1726, apoi a fost publicat de către baronul Kemény József din Luncani în volumul Diploma Transilvania Suppl. I. 274 şi are numărul D.L. 28724 în cadrul Arhivelor Conventului de la Cluj-Mănăştur. La pagina 62, Orbán Balázs face o descriere a conţinutului documentului:

[…] 1333-ból való azon egyesség, mely egyfelől Miklós mester és Péter, dobokai Mikud bán fiai, másfelől Rechei Pál fia Lőrincz és István Zengyeli Konrád fia közt az erdélyi káptalan előtt ez év kereszt. szent János napján jött létre, elenyésztetve egy hosszas pert, mely a szengyeli és bogáthi határvonal meghatározása felett folytatódott. Ezen egyesség szerint a zengyeli határon levő Thúcsubuter vagy Bonszeg nevű helyet – mely az Ohajtóbércz, Bohusvölgy, ludasi völgy és Keménytelke közt esik – visszabocsátják István, Lőrincz és utódainak, akként, hogy nevezett Miklós és Péter (Mykud fiai) 100 ezüst marcha büntetés terhe alatt őket annak birtokában nyugtalanitani ne merjék stb.

[…] 1333, datează acea înţelegere care s-a încheiat pe de o parte între Miklós Mester şi Péter, fii lui Mykud Bán din Dăbâca, pe de altă parte între fiul lui Rechei Pál, Lörincz şi fiul lui Zengyeli Konrád, István, în faţa căpitanului Ardealului în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, în urma încheierii unui proces îndelungat asupra delimitării hotarului dintre Sânger şi Bogata. Potrivit acestei înţelegeri, locul numit Thucsubutér sau Bonszeg – care se află între creasta Ohajtó, valea Bohus, valea Luduşului şi Chimitelnic – se redă lui István şi Lörincz şi urmaşilor lor, în aşa fel încât, numiţii Miklós şi Péter (fii lui Mykud) sub amenda de 100 marcha, să nu îndrăznească să-i deranjeze pe aceştia în exercitarea dreptului asupra posesiunii primite.

Textul original a fost preluat din Orbán Balázs, A Székelyföld leírása, iar traducerea din Monografia oraşului Luduş, Ed. Nico, 2008, pag. 90.

Mi-aş permite nişte observaţii asupra unor posibile imperfecţiuni în traducerea în limba română:

1. Text original: Miklós mester és Péter; traducere în monografie: Miklós Mester şi Péter; traducerea propusă de mine: meşterul Miklós şi Péter. După cum se observă în original mester nu este scris cu majusculă, deci nu este un nume de persoană, ci substantivul meşter, care desemnează un meseriaş cu calificare recunoscută sau un şef de echipă.
2. Text original: dobokai Mikud bán fiai; traducere în monografie: fiii lui Mykud Bán din Dăbâca; traducerea propusă de mine: fiii stăpânului Mykud din Dăbâca. După cum se poate observa în textul original, bán nu este scris cu majusculă; părerea mea este că termenul nu se referă la un nume de persoană, ci la un titlu. Titlul ban a fost folosit în Europa de Sud-Est (inclusiv în Ungaria), cu diferite sensuri:
• conducător al unei hoarde (din cuvântul avar ban sau din cuvântul turcic bajan); nu este cazul aici.
• conducător local, stăpân, inclusiv cu sensul de stăpân al casei (din cuvântul trac ban sau din albaneză bánë, banésë - casă).
• mare dregător, conducător al unui banat (din rădăcina persană pa – a proteja sau din cuvântul persan ban - stăpân sau sau din cuvântul sârbo-croat bojan); Mikud a fost ban de Severin, de unde apelativul.
3. Text original: István Zengyeli Konrád fia; traducere în monografie: fiul lui Zengyeli Konrád; lipseşte numele István
4. Text original: közt az erdélyi káptalan; traducere în monografie: în faţa căpitanului Ardealului; traducerea propusă de mine: în faţa capitlului ardelean. Termenul káptalan (lat. capitulum) nu înseamnă căpitan (magh. kapitány), ci capitlu – cu sensul de de loc de mărturisire, un fel de notariat medieval. Capitlul de la Alba-Iulia era în evul mediu principalul loc de mărturisire din Ardeal
5. Text original: Bohusvölgy; traducerea în monografie: valea Bonus; corect ar fi valea Bohus, probabil este vorba de o eroare de tipar.
6. Text original: 100 ezüst marcha; traducere în monografie: 100 de marcha; traducere propusă de mine: 100 de mărci de argint. Lipseşte ezüst (argint, de argint); marcă = unitate de masă folosită în vestul Europei de prin sec. al X-lea pentru metalele preţioase. Marca a avut masă diferită în diferite perioade şi în diferite locuri. [...] De prin sec. al XVI-lea marca a fost monetizată. (cf. Dicţionar numismatic)

Acţiuni feroviare

Aşa cum precizam într-o postare precedentă despre calea ferată, Societatea Căilor Ferate Locale Luduş-Bistriţa (Maros-Ludas Beszterczei Helyi Érdekü Vasut) a emis acţiuni pentru finanţarea construcţiei tronsonului Luduş – Măgheruş-Şieu. Am descoperit de curând o altă acţiune emisă de această societate.

Certificatul are valoarea nominală de 200 de guldeni austrieci şi este bilingv (maghiară / germană). A fost emis la Cluj în 7 noiembrie 1886. Are dimensiunile 33 x 25 cm, este tipărit în culorile verde şi negru, în fundal are imprimată valoarea nominală 200, este înseriat şi are o serie de ştampile a căror semnificaţie nu o cunosc.

Acţiune cu valoarea nominală de 200 guldeni, 1886
Sursa imaginii: Stamp Circuit

Poştale (6)

Carte poştală din 1874, circulată între Luduş şi Braşov; timbru cu valoarea de 2 creiţari, ştampilat cu o ştampilă circulară cu inscripţia Maros Ludas.

Sursa imaginii: Darabanth.hu