Dinamica populaţiei evreieşti

Timp de un secol, evreii au avut o prezenţă remarcabilă în viaţa comunităţii luduşene. Nu se ştie când s-au stabilit primii evrei pe aceste meleaguri; cert este că la 1850 au fos trecenzaţi 6, toţi trăitori în Gheja.

În 1857 sunt recenzaţi 10 evrei, iar în următoarea jumătate de secol numărul evreilor care aleg să se stabilească în Luduş, atraşi de dezvoltarea economică a localităţii, creşte exponenţial (88 în 1869, 234 în 1869, 337 în 1890, 618 în 1900, 727 în 1910). În această perioadă ei cumpără proprietăţi şi arendează pământuri, deschid prăvălii şi înfinţează mici afaceri. Unirea Transilvaniei cu România nu a determinat plecarea masivă a evreilor, numărul lor ajungând la 743 în 1920 (maximul consemnat în recensăminte).

Începând din 1920 însă, numărul evreilor începe să scadă accentuat, cel mai probabil din motive ideologice şi economice, deşi perioada interbelică a fost una de prosperitate. Până în 1940 statul român a fost tolerant faţă de evrei, consideraţi cetăţeni cu drepturi egale. În deceniul al treilea, mulţi evrei din Luduş aderă la mişcările sioniste Dror, Habonim, Ha-Shomerha-Tsa‘ir, care militau pentru pionierat în Yeretz Yisrael (pământul lui Israel). În aceste condiţii, este posibil ca un număr de evrei luduşeni să fi emigrat în Palestina.

În perioada celui de-al doilea război mondial au urmat vremuri grele pentru evreii luduşeni. Începând cu 1940 au fost emise decretele cu caracter anti-evreiesc şi au început să fie aplicate. Prin aplicarea legislaţiei antievreieşti, populaţia evreiască a fost separată de ceilalţi cetăţeni români din punct de vedere juridic, politic şi social. Evreii au fost scoşi în afara protecţiei legilor care garantau siguranţa vieţii cotidiene pentru orice cetăţean într-un stat modern. Ei erau la cheremul măsurilor administrative adoptate ad-hoc şi al abuzurilor aparatului represiv, fără a se putea autoapăra prin intermediul instanţelor de judecată. Cu toate excesele legionare, nu se poate spune totuşi că în România situaţia evreilor a fost similară cu cea din Germania sau Ungaria. Luduş a fost un centru legionar important; cu toate acestea, nu sunt menţionate violenţe împotriva evreilor sau distrugeri ale proprietăţilor acestora. Legile anti-evreiești au fost aplicate totuși, astfel încât în 1943 au fost confiscate 73 de proprietăți private

Între 5 septembrie 1944 şi 9 octombrie 1944, Luduşul a fost ocupat de trupe maghiare şi germane. Înaceastă perioadă s-au consemnat două evenimente tragice pentru comunitatea evreiască: 15 evrei au fost asasinaţi, iar sinagoga a fost dinamitată şi incendiată cu aruncătoare de flăcări.

După 1945 numărul evreilor a scăzut în continuare masiv. O parte dintre ei au emigrat imediat după război (în special datorită naționalizărilor), o altă parte au emigrat în timpul regimului comunist prin celebra afacere în care statul Israel a plătit României ceauşiste o sumă considerabilă pentru fiecare evreu căruia i se permitea emigrarea. În 1956 mai erau 123 evrei, în 1966 doar 32, pentru ca în 2002 să fie înregistraţi 5 evrei. Cei câţiva evrei existenţi în oraş nici nu s-au mai declarat ca atare la recensământul din 2011.

Holocaustul

În Europa – scria Moshe Carmilly-Weinberger (1908-2010, rabin-șef al comunității evreiești de rit neolog din Cluj între 1936-1944) – pentru evrei existau doar două căi de salvare: prin Pirinei, în Spania, sau prin România, în Palestina.

Pe graniţa româno-ungară, de la Arad la Brașov, au apărut în mai multe locuri „breșe” (la Arad, Beiuș, Oradea, Luduș și Sărmaș) [1]. “Vaad Hatzelan” din Budapesta apreciază numărul evreilor care au trecut clandestin graniţa în România în perioada martie-august 1944 la 16.000: 6.000-8.000 în zona Clujului, circa 6.000 prin punctele organizate în zona Békéscsaba – Arad şi peste 2.000 prin zonele Oradea, Tinca, Luduş, Sărmaş. [2] Foarte mulți dintre evreii care treceau granița pe la Feleac și Sărmaș se îndreptau tot spre Luduș, pe "drumul speranței".

Dr. Michael H. Molnar din Haifa, Israel, spunea [3]:

Mai târziu am aflat despre aceia care au ajutat trecerea frontierei maghiare, în România. Aici am ocazia să amintesc pe medicul din Luduşul de Mureş dr. Rusu (n.a. Valer Russu), care a contribuit la această salvare, având o ţinută morală impecabilă în tot timpul războiului, faţă de populaţia evreiască din localitate.

Cercetând baza de date cuprinzând numele evreilor dispăruţi în Holocaust a Yad Vashem din Israel (Institutul Mondial pentru Studierea Holocaustului), am reuşit să identific până în prezent 189 de evrei născuţi sau trăitori în Luduş, care au dispărut în timpul Shoah (vezi Anexa C); foarte probabil, lista nu este completă. Aceştia apar cu domiciliul stabil după cum urmează: 110 în Ungaria şi Transilvania de nord; 5 în Slovacia; 1 în Franţa; 1 în Voivodina; 1 în Polonia; 42 în Luduş; 29 cu domiciliu neprecizat. Dintre cei 42 de evrei cu domiciliul în Luduș, 27 locuiau de fapt dincolo de graniță și au fost deportați de autoritățile maghiare, iar 15 au fost asasinați în timpul ocupației Ludușului.

Note:
[1] Carmilly-Weinberger, Moshe, Istoria evreilor din Transilvania (1623–1944), Bibliotheca Judaica, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994, p.174.
[2] Constantin Mustaţă, Convorbire cu Moshe Carmilly, în Almanahul “Flacăra”, Bucureşti, 1988, p.144
[3] http://talusa1946.forumculture.net/t11466p15-ungaria

Masacrul de la Luduș

Imediat după ocuparea Luduşului de către trupele maghiare şi germane, la 5 septembrie 1944, a început ceea ce istoricii numesc “masacrul de la Luduş”, asasinarea a 15 evrei luduşeni şi a 2 români.

Au fost transportaţi lângă un pârâu la hotarul satului Roşiori şi apoi împuşcaţi în 5 septembrie: Polak Miha (Mikha, Mikhael), 69 de ani, funcţionar la primărie; Polak Rosa Vilma, soţia sa; Polak Rozalia şi Polak Maria, fiicele lor.

La 8 septembrie preotul maghiar din satul Ozd predă trupelor maghiare doi ciobani români. Aceștia sunt duși sub escortă în Luduș, unde sunt executați prin împușcare și îngropați.

Surorile Heler (sau Heller) Sara (25 ani, funcţionară), Fani Feiga (21 ani, elevă) şi Roza (sau Rozalia, Reizl, Rizel, 19 ani, elevă), împreună cu Kopstein (sau Kopshtein) Rozalia Sara (născută Schreiber, 81 ani, casnică) şi Israel Adel (sau Adina, Dina, Tzina; 32 de ani, necăsătorită, funcţionară) au fost duse în pivniţa familiei Heler, situată în clădirea în care se află în zilele noastre sediul poliţiei. Aici au fost violate şi apoi împuşcate la 10 septembrie 1944.

Israel Adel

La hotarul cu satul Bogata au fost împuşcaţi la 13 septembrie Glick (sau Glik, Glück), Yosef (sau Josef) Bentzion (70 de ani, editor, librar şi comerciant) şi fiica sa Glick Rozalia; Frieder (sau Frider) Mar Moshe (sau Moric Marci, 70 sau 73 de ani, avocat) şi soţia sa, Frieder Gizela Gitel (născută Bretter).

La 23 septembrie a fost împuşcat pe stradă Genad (sau Ghenard), Volf Zeev Wili (sau Vilhelm), tehnician dentar. Tot în septembrie (la o dată neprecizată) a fost asasinat Arthur Haasz, 45 ani, liber-profesionist.

Genad Willi

Autorii asasinatelor nu au putut fi identificaţi. În documentele aflate în Arhiva Marelui Stat Major român se precizează: "Asasinii sînt militari din armatele invadatoare maghiare şi germane" . Două dintre victime au fost asasinate în urma unui denunţ făcut de Bartha Elisabeta din Luduş, fapt pentru care aceasta a fost condamnată în 1946 de către Curtea de Apel Cluj la 5 ani de temniţă grea. Szabo Bela din Luduş a fost de asemenea condamnat pentru complicitate.

Numele celor asasinaţi au fost extrase din baza de date Yad Vashem, The International Institute for Holocaust Research. Aceasta a fost realizată în bună parte pe baza “fişelor de mărturie” întocmite de rudele sau cunoscuţii celor dispăruţi în Shoah (Holocaust); pentru unele persoane au fost întocmite mai multe fişe, de unde apar variantele numelor persoanelor.

Poştale (7)

Timbru cu valoarea nominală de 5 creiţari (kreutzer), cu ştampila Maros Ludos 19/12. Ca urmare a instaurării dualismului, în 1867 au fost emise timbre pentru Austro-Ungaria, iar în 1868 separat pentru Ungaria. Timbrul face parte din emisiunea comună austro-ungară din 1867 şi îl reprezintă pe împăratul Franz Josef (1848-1916)

.

Sursa: Delcampe.net

Din nou despre calea ferată

Cartea poştală de mai jos, găsită pe Delcampe.net, are descrierea: “România - Luduşul de Mureş - Marosludas - CFR 1928 - inaugurarea căii ferate”. Este cu siguranţă o greşeală, deoarece sectorul Războieni - Târgu Mureş a fost inaugurat la 20 septembrie 1871, iar sectorul Luduş – Măgheruş-Şieu la 24 aprilie 1888.

Datarea cărţii poştale în 1928 este corectă, pe revers găsindu-se inscripţia:

Amintire din Ludoş de Mureş
8 iulie 1928 elev Irimia Ciubotaru
Jud. Turda şc. Contabilităţi (sic!)

Personajele poartă costume specifice începutului de secol XX, iar una dintre persoane e îmbrăcată în costum naţional românesc. Nu putem şti cu siguranţă ce reprezintă cartea poştală, cel mai probabil e vorba de o sărbătoare populară.

Hotelul lui Tolokán

Cartea poştală din imaginea de mai jos înfăţişează Hotelul lui Tolokán (Tolokán féle szálloda).

Sursa imaginii: Darabanth

Pe la începutul secolului 20, un anume Tolokán era proprietarul hotelului, restaurantului şi cafenelei „Central”, situate pe strada Regală (unde se află acum magazinul „Bazar”). Este cert că cele două foişoare / încăperi de lemn din centrul imaginii nu mai există; imaginea ar putea reprezenta curtea interioară a hotelului, L-ul format de clădirile de pe str. Bariţiu colţ cu str. Republicii.

Contrabandă cu tutun

Într-o publicaţie din 1867 apărea o ştire referitoare la un contrabandist de tutun capturat în zona noastră. Puskás János Pál mi-a semnalat-o, iar Mészáros Zoltán Zsolt a făcut două traduceri în română, prima în spiritul epocii iar a doua în limba actuală. De remarcat umorul autorului şi stilul de tabloid al ştirii!

Sursa imaginii: Timelord

Siuret de băgău turcesc în Luduş

Un negustor valah din Braşov căra două măji de tutun turcesc pe o căruţă secuiască către Turda. În cale i-o ieşit finanţu’ şi l’o ’ntors la Luduş, unde toţi s-o aciuat la o crâşmă. Norodul unguresc şi valah de acolo tocmai era prins în dănţuială, ca doar era duminică. Petrecăreţii din Luduş, aflând de tărăşenia cu finanţul, s-au năpustit asupra căruţei, o împrăştiat şi o şi cărat acasă băgăul iar pă finanţişti i-o luat în şuturi. După aceasta, valahii şi ungurii s-o îmbrăţişat şi împreuna au blagoslovit ministeriatul unguresc.

Recoltare de tutun turcesc în Luduş

Un comerciant român din Braşov transporta, pe un atelaj secuiesc, două sute de kilograme de tutun turcesc spre Turda. A fost oprit de perceptorii de impozite şi obligat să se întoarcă la Luduş, unde toţi au tras la un restaurant. Fiind duminică, lumea din Luduş, maghiari şi români, tocmai se îndeletniceau cu dansul în restaurant. Petrecăreţii, auzind de beleaua comerciantului român, au ieşit în piaţă şi au devalizat atelajele, carând acasă cât au putut din marfă, tragându-le şuturi la perceptori. După acesta, întorcandu-se în local, maghiarii şi românii s-au îmbraţişat şi au lăudat împreună organele fiscale maghiare.

Farmacia Barla

Farmacia Barla era situată pe strada Republicii, în clădirea în care se află în prezent sediul UDMR. În perioada comunistă a funcţionat ca spaţiu comercial cu diverse destinaţii. În imagine este prezentat un plic cu antet, necirculat, inscripţionat bilingv, ilustrat cu o frumoasă gravură reprezentând farmacia aşa cum arăta ea în perioada interbelică.

Această ilustraţie inedită a fost descoperită de Puskás János Pál.

Sursa: Magazinul colecţionarilor

Apel

Comunitatea evreiască din Luduş număra în ultimul sfert al secolului XIX doar 53 familii. Nu-și permiteau să construiască propria sinagoga şi se rugau în locaţii închiriate. În 1886, din cauza mijloacelor financiare limitate și din dorința de a avea propria sinagogă, ei au format un comitet de construcţie şi au distribuit un apel în maghiară şi ebraică pentru strângere de fonduri în comunitățile evreiești mai bogate din întreaga Ungarie. Pentru a preveni strângerea frauduloasă de fonduri, doar cei care primeau personal formularul semnat și erau în posesia acestuia erau autorizaţi pentru a strânge fonduri, iar fiecare donație trebuia să fie certificată de către reprezentanții comunității evreiești din Luduş. Pe revers este un formular de înregistrare a donațiilor și a numelor donatorilor.

Sursa: YIVO

Acest formular special a fost trimis comunităţii evreieşti din Szeged, în speranța că această comunitate va contribui cu fonduri. În memoria lui Herbert Offen, familia Offen a donat acest document rar Arhivelor YIVO (Institute for Jewish Research).

Marii proprietari de terenuri agricole

La sfârşitul secolului XIX, în regatul maghiar s-a realizat un recensământ al proprietăţilor agricole, finalizat în 1895. Prelucrarea rezultatelor a mai durat 2 ani, astfel încât în 1897 a apărut la editura Pesti Könyvnyomda-Részvény-Társaság din Budapesta A magyar korona országainak mezőgazdasági statisztikája (aprox. Statistici agricole ale ţinuturilor coroanei maghiare). Lucrarea a fost editată şi publicată de A Magyar Kir. Központi Statisztikai Hivatal (Biroul central regal maghiar de statistică).

În volumul 2, Gazdacímtár (Registrul proprietarilor), găsim informaţii interesante despre marii proprietari din Luduş şi Gheja. Înregistrările cuprind suprafeţele de pământ arabil, grădină, luncă, vie, păşune, pădure, alte suprafeţe, total, precum şi inventarul maşinilor agricole, atelajelor şi animalelor. Au fost înregistrate proprietățile funciare de peste 100 de iugăre (1 iugăr cadastral maghiar / vienez = 1600 stânjeni pătrați = 0.5755 hectare). Suprafeţele de mai jos sunt cele totale, exprimate în iugăre.

Gheja (comitatul Alba de Jos, plasa Ocna-Mureş, bl. 2 p. 464)

• Balla Pál (administrator) 402
• Bánffi János báró (baron; proprietar) 422
• Bethlen Sándor gróf (conte; proprietar) 644
• Csontos István (proprietar şi arendaş) 130

Luduş (comitatul Turda-Arieş, plasa Luduş, bl. 2 p. 522)

• Eczken Sándor (proprietar) 1406
• Keresztes Áron (proprietar) 405
• Lefkovicz Herman (arendaş) 544
• Özv. Rusz Juonné (văduva lui Rus Ioan) 323
• Solomon Miklós (Nicolae Solomon, protopop greco-catolic) 274

Sursa imaginilor: KlimoTheca

Certificat şcolar

Am primit de curând de la domnul Teofil Petrovan (mulţumiri!) copia unui certificat şcolar din anul şcolar 1921-1922. Ce-am putea remarca analizând acest certificat:

• Este emis de Şcoala primară a comunitatei confesionale orthodox-izraelite Ludoşul de Murăş, aşa cum indică ştampila
• Şcoala nu avea certificate proprii şi utiliza certificate de la Şcoala primară naţională română Ludoşul de Murăş, la care erau barate cuvintele naţională română şi înlocuite cu isr.
• Anul şcolar avea trei trimestre, separate de vacanţele de Crăciun şi de Paşti
• Elevii erau notaţi cu 4 calificative, descrescător de la 1 la 4
• Se acordau trei calificative generale la sfârşitul fiecărui trimestru, pentru Purtare morală, Diliginţă, Progres, iar la finele anului şcolar progresul era ilustrat prin calificative pentru fiecare dintre materiile studiate
• Deşi era o şcoală a evreilor ortodocşi (foarte religioşi, tradiţionalişti şi conservatori), în certificat apar doar materiile studiate şi de elevii români. Probabil că materiile specifice comunităţii (ex. limba ebraică, Torah ş.a.) erau trecute într-un certificat separat.
• Se pare că nu existau profesori pentru fiecare materie, certificatul este semnat de învăţător (Ignaţiu Kalman)
• Pe certificat apare semnătura de luare la cunoştinţă a părintelui / tutorelui ((Moriţ Weis, pantofar, tatăl lui Coloman Weis din clasa a V-a)

Iuliu Maniu la Luduş?

Citind articolul despre consacrarea bisericii greco-catolice, mi-a atras atenţia următorul paragraf:

Excelenţa sa [nn. Mitropolitul greco-catolic de Blaj Victor Mihály de Apșa] a ieşit cu dragoste pe verandă, în faţa mulţimii. A vorbit deputatul dr. Şt. C. Pop. Alături era dr. I. Maniu […] Uralele nu mai conteneau al adresa iubitului Arhiereu şi fruntaşilor Cicio Pop şi Maniu.

Aş vrea să vă supun atenţiei următoarea ipoteză: dr. I. Maniu ar putea fi Iuliu Maniu! Ati putea să-mi adresaţi celebra replică a lui Marin Preda, “pe ce te bazezi?” Am să vă expun argumentele care ar susţine această presupunere.

1. Titlul de doctor. Iuliu Maniu a efectuat studii universitare la Cluj (Facultatea de Drept, 1891-1896), Budapesta și Viena, unde a devenit doctor în drept în anul 1896.
2. Funcţia politică. Iuliu Maniu şi-a început cariera politică în cadrul Partidului Național Român din Transilvania, fiind cooptat în 1897, la numai 24 de ani, în Comitetul de conducere al PNR. La vremea consacrării Bisericii din deal, Maniu era deputat în Parlamentul din Budapesta în cercul Vinţul de Jos (din 1906), vecin cu cercul pretorial Luduş, deci prezenţa lui la festivităţi ar fi justificată de faptul că era un militant pentru drepturile românilor din Imperiu (iar Luduşul era o zonă locuită aproape în totalitate de români) şi de statutul său de deputat şi bun prieten al deputatului zonal dr. Ştefan Cicio Pop. În text sunt amintiţi de altfel “fruntaşii Cicio Pop şi Maniu.”
3. Participarea la o ceremonie greco-catolică. Iuliu Maniu era greco-catolic şi a fost activist al cauzei acestei biserici. Revenit în Transilvania după terminarea studiilor, s-a stabilit la Blaj, unde și-a început activitatea de avocat al Bisericii Române Unite cu Roma, mitropolia din Blaj (1898-1915). El nu a participat la încoronarea regelui Ferdinand și a reginei Maria la Alba-Iulia, ceremonia fiind monopolizată de ierarhii ortodocși, deși o bună parte a românilor din Transilvania erau la acea vreme greco-catolici, iar contribuția erudiților greco-catolici (Școala Ardeleană) la recuperarea istoriei românilor și crearea culturii române moderne este preponderentă de o manieră incontestabilă.

Posibile contra-argumente:

1. Titlul de doctor. Foarte multe persoane amintite în articol au in faţa numelui particula dr., putând fi medici, avocaţi, teologi etc. Ştefan Cicio Pop este numit într-un caz avocat dr., ceea ce nu este cazul personajului Maniu.
2. Iniţiala. Inţiala I. ar putea însemna un alt nume, nu neapărat Iuliu.
3. Funcţia politică. În articol, I. Maniu nu este numit nicăieri deputat, spre deosebire de Şt. C. Pop sau contele Bethlen. De asemenea, personajul apare doar în textul citat, iar un om politic de anvergura lui Iuliu Maniu ar fi trebuit să fie amintit de mai multe ori. Ar putea totuși să nu fi participat la toate festivităţile sau ar putea fi vorba de o omisiune a reporterului, care face doar din mitropolitul Mihály de Apșa şi deputatul Ştefan Cicio Pop personajele principale ale articolului.
4. Discursul. Articolul nu pomeneşte de vreun discurs rostit de I. Maniu şi nu cred că omul politic Iuliu Maniu ar fi ratat o astfel de ocazie. Ar putea fi totuşi şi aici vorba de o omisiune a reporterului, care nu a dorit să-i eclipseze pe cei doi amintiţi mai sus.

Ştiu că argumentaţia este destul de “subţire”, supoziţiile sunt bazate pe 2-3 rânduri de text, dar rămâne posibilitatea ca Iuliu Maniu să fi participat la consacrarea Bisericii din deal. Am aruncat piatra în baltă,acum îi las pe cei mai înţelepţi şi mai avizaţi decât mine să o scoată…

Sfinţirea Bisericii din deal (2)

În postarea trecută am publicat un anunţ din ziarul Unirea referitor la sfinţirea bisericii greco-catolice din Luduş. În continuare, vă voi prezenta un alt articol în care este relatată pe larg desfăşurarea festivităţilor prilejuite de acest eveniment. Articolul a apărut de această în ziarul Românul din Arad, sâmbătă 9/22 iulie 1911. La fel ca la postarea precedentă, nu am transcris textul, e foarte lizibil în imaginile ataşate; am extras totuşi câteva paragrafe de interes referitoare la Luduş şi la localnici.

Ca să avem raport imediat, direct şi amănunţit despre măreţele sărbători dela Ludoş, am trimis acolo un raportor special al nostru. Nu ne putem explica faptul că cu toate acestea nici până azi nu am primit nici o ştire dela trimisul nostru la Ludoş. Ţinem însă, ca cetitorii noşti să fie bine informaţi despre cele petrecute acolo şi astfel reproducem aci raportul din “Unirea” despre acele serbări. Iată-l:

[…] Ludoş, acest vestit târg de bucate al Ardealului, unde coboară săptămână de săptămână carele, încărcate de povara grâului ca aurul, ale Câmpenilor noştri înalţi şi pletoşi.

Luduşul este un centru firesc în marginea Câmpiei şi biserica lui, care stăpâneşte de pe o colină toată valea Murăşului de aici până departe în zare, este o mândrie, nu numai a Ludoşenilor, ci a tuturor Românilor din aceste părţi. De aceea, actul consacrărei acestei biserici, a fost natural să adune aci pe toţi aceeia, care ţin la mărirea Sionului românesc, într’o localitate, care trăeşte pe urma plugurilor şi a sapelor noastre.

[…] călăreţi în costume româneşti, cu căciulile aduse pe-o ureche, deosebit de frumoşi şi de mândri. Caii lor împodobiţi cu covoare româneşti frământă pământul cu neastâmpăr.

[…] săteni din toate părţile, în haine de zile mari. Câmpenii cu late şerpare roşii şi ţărani depe Murăş cu plete retezate, femei în vârstă şi fete cu fodori largi […] Din comuna Sânger sătenii noştri au venit în care cu câte patru boi, cu clopote şi cu cănaci, după obiceiul nostru strămoşesc.

[…] a intrat în scenă, în tactul focos al marşului nostru naţional, o ceată mândră de Căluşeri, feciori de sat […] care în aclamaţiile publicului au jucat Bătuta şi Căluşerul, stârnind un entuziasm general.

Extrasul mi-a fost oferit tot de d-l arhivar Teofil Petrovan, căruia îi mulţumesc.

Sfinţirea Bisericii din deal (1)

În anul 1911 apărea la Blaj în numărul 59 al ziarului Unirea un articol în care era anunţată consacrarea bisericii greco-catolice din Ludoşul de Murăş. Nu am transcris textul, pentru a vă lăsa plăcerea de a savura limbajul specific epocii.

Extrasul mi-a fost oferit de d-l arhivar Teofil Petrovan, căruia îi mulţumesc înca o dată pe această cale.

Luduş într-un ghid turistic olandez

În anul 1969 a apărut în Olanda un ghid turistic al intitulat România - Ghid al oraşelor, munţilor şi Deltei Dunării, scris de Hans Ebeling. Redau mai jos pasajul referitor la Luduş, tradus de prietenul nostru Karl Cateeuw, care mi-a oferit şi scan-urile. Mulţumiri!

Pentru a ajunge la Cluj din Târgu-Mureş, drumul o ia pe valea Mureșului. După 30 km, la Cipău, se desprinde un drum spre sud, spre Târnăveni şi Mediaş. La Cuci, drumul trece pe celălalt mal al Mureșului și 7 km mai departe ajunge la Ludus. Orașul este în plină dezvoltare şi recent s-au construit o centrală electrică și o fabrică modernă de prelucrare pentru in și cânepă. Mai există o fabrică de zahăr modernă, cu o capacitate de 200 de vagoane pe zi. Aici se ramifică şoseaua spre Beclean și calea ferată spre Războieni.

Anuarul "Socec" al României Mari

Acest anuar reprezintă de fapt o carte de adrese în două volume ("Capitala", respectiv "Provincia") pentru organizații și afaceri din toată România. A fost publicat pentru prima dată în 1923 și intitulat „ediția 1923-24” și apoi retipărit ca ediții pentru 1924-25 și 1925-26, fără alte modificări în afara schimbării anilor de pe copertă și din titlu. Reprezintă cel mai complet anuar al României Mari din perioada interbelică.

A fost digitizat de Biblioteca Congresului din Statele Unite ale Americii, sursa acestei postări.

Gheja, vol. 2, pagina 1035

Luduș, vol. 2, paginile 1904-1905

Studenții belgieni la Luduș și la Gheja

Guest post by Karl Catteeuw

Karl este unul dintre studenţii belgieni care au lucrat ca voluntari în oraşul nostru în anii ’90. Într-un email pe care mi l-a trimis astăzi, el a făcut o scurtă prezentare a experienţei lor în România, pe care o consider interesantă pentru cititorii acestui blog. După atâţia ani, Karl vorbeşte o limbă română excelentă, lucru de care vă veţi convinge citind textul de mai jos:

Draga Adrian,

I wrote up a short piece about the student project. If you think it would be useful for the oldludus weblog, feel free to use it. If it doesn't fit, no problem.
Both picture are from september 1995. The first one with the Keddy rental bus was taken in the playground of your school, where they also slept. The second one was taken at the Kasler house in Str. Republicii, where they held quizes and sing-a-longs and parties every few days.

Sincerely, Karl

Studenții belgieni la Luduș și la Gheja (1991-2002)

Într-un mesaj anterior a fost subliniat istoria castelului de Gheja. Acest post este despre istoria mai recentă, după revoluție. În primăvara 1990 a vizitat senatorul belgian Willy Kuijpers castelul, în care începând cu anii 1960 departamentul de psihiatrie a fost găzduit. La întoarcere, Kuijpers a cerut organisatia internaționala Bouworde a fi încă lucrările urgente in vara de 1990, mai ales în sala de baie și pe accesibilitatea celor două turnuri. Un membru al personalului Bouworde, Paula Clijsters, a văzut că infrastructura nu este suficient și a dorit introducerea ceva mai mult inspiratie în funcționarea departamentului.

Clijsters, cine locuieste acum la Bucuresti, au venit din orașul Universitatea din Leuven și cunoștea profesorul de psihopedagogie Walter Hellinckx. În tîmpul de exameni, iunie 1991, Hellinckx a numit pe studenti să conducere în iulie și august la Ludus cu un microbuz închiriat. Cele doua grupuri nu au fost foarte pregătit, și nu a avut nici o astfel de cazare, însă acest lucru a fost compensat de entuziasm. Prin Biserica Catolică 'rosu' ar putea băieții primul an sejurului într-o casă în Strada Republicii, fetele ïntr'un apartement din Strada 1. Decembrie. După întoarcerea lor, pregătirea în anii următori mai bine abordate în colaborare cu studenți de la Ghent: lecții de limbă română, un contact mai bine si mai prientos cu personalul, cazare în camin la fabricii de zahăr (1993-1994), în Generala Scoala Nr 1 (1995) și în cresa oraseneasca (1996-2002). De asemenea, activitatea au fost acordate vizite de studiu pentru personalul, a face sicrii personale pentru locuitorii și au inceput lucrărilor pentru rezidenților (agricultura de tutun, întreținerea de paturi, garduri de sârmă tresa, crestere de porci).

Zece ani microbuzul Keddy au avut o imagine fixă ​​în Luduș în fiecare vară. Studenti din orasele belgiani Gent și Leuven a făcut prieteni în Ludus. În schimb Ludus a fost de câteva ori prezente în Belgia. Fotograf de presa Tim Dirven a făcut rapoartele foto ïn 1992 și în 2001 la Gheja, care au fost utilizate in expoziții în 2011, în Spitalul de Psihiatrie Dr. Guislain în Gent. Și în 1999, canalul de televiziune naționale VRT a trimis o documentar de Désiré Naessens despre psihiatria la Gheja, si proiectul studentilor.

Ştampile (7)

Ştampile din colecţia domnului arhivar Teofil Petrovan

Judecătoria rurală Luduş, Secţia cărţilor funduare
1943, D

Judecătoria districtuală Luduş
1896, R33mm

Judecătoria rurală Luduş
1938, R36mm

Ştampile (6)

Ştampile din colecţia domnului arhivar Teofil Petrovan

Judecătoria rurală Luduş (citaţie)
1932, D92x90mm

Judecătoria rurală Luduş
1932, R37mm

Judecătoria rurală Luduş, Secţia cărţilor funduare
1943, R37mm

Judecătoria rurală Luduş, Secţia cărţilor funduare
Pentru conformitate: Gavril Rancea
1943, D67x22mm

Ştampile (5)

Ştampile din colecţia domnului arhivar Teofil Petrovan

Ministerul Agriculturii şi Domeniilor
Camera Agricolă a jud. Turda
Ocolul Agricol al Plăşii Luduş
1939, R38mm

Regiunea Agricolă Ludoşul de Mureş, Judeţul Turda-Arieş
1925, D

Judecătoria de Ocol Ludoşul de Mureş
1932, D