Dinamica populaţiei evreieşti

Timp de un secol, evreii au avut o prezenţă remarcabilă în viaţa comunităţii luduşene. Nu se ştie când s-au stabilit primii evrei pe aceste meleaguri; cert este că la 1850 au fos trecenzaţi 6, toţi trăitori în Gheja.

În 1857 sunt recenzaţi 10 evrei, iar în următoarea jumătate de secol numărul evreilor care aleg să se stabilească în Luduş, atraşi de dezvoltarea economică a localităţii, creşte exponenţial (88 în 1869, 234 în 1869, 337 în 1890, 618 în 1900, 727 în 1910). În această perioadă ei cumpără proprietăţi şi arendează pământuri, deschid prăvălii şi înfinţează mici afaceri. Unirea Transilvaniei cu România nu a determinat plecarea masivă a evreilor, numărul lor ajungând la 743 în 1920 (maximul consemnat în recensăminte).

Începând din 1920 însă, numărul evreilor începe să scadă accentuat, cel mai probabil din motive ideologice şi economice, deşi perioada interbelică a fost una de prosperitate. Până în 1940 statul român a fost tolerant faţă de evrei, consideraţi cetăţeni cu drepturi egale. În deceniul al treilea, mulţi evrei din Luduş aderă la mişcările sioniste Dror, Habonim, Ha-Shomerha-Tsa‘ir, care militau pentru pionierat în Yeretz Yisrael (pământul lui Israel). În aceste condiţii, este posibil ca un număr de evrei luduşeni să fi emigrat în Palestina.

În perioada celui de-al doilea război mondial au urmat vremuri grele pentru evreii luduşeni. Începând cu 1940 au fost emise decretele cu caracter anti-evreiesc şi au început să fie aplicate. Prin aplicarea legislaţiei antievreieşti, populaţia evreiască a fost separată de ceilalţi cetăţeni români din punct de vedere juridic, politic şi social. Evreii au fost scoşi în afara protecţiei legilor care garantau siguranţa vieţii cotidiene pentru orice cetăţean într-un stat modern. Ei erau la cheremul măsurilor administrative adoptate ad-hoc şi al abuzurilor aparatului represiv, fără a se putea autoapăra prin intermediul instanţelor de judecată. Cu toate excesele legionare, nu se poate spune totuşi că în România situaţia evreilor a fost similară cu cea din Germania sau Ungaria. Luduş a fost un centru legionar important; cu toate acestea, nu sunt menţionate violenţe împotriva evreilor sau distrugeri ale proprietăţilor acestora. Legile anti-evreiești au fost aplicate totuși, astfel încât în 1943 au fost confiscate 73 de proprietăți private

Între 5 septembrie 1944 şi 9 octombrie 1944, Luduşul a fost ocupat de trupe maghiare şi germane. Înaceastă perioadă s-au consemnat două evenimente tragice pentru comunitatea evreiască: 15 evrei au fost asasinaţi, iar sinagoga a fost dinamitată şi incendiată cu aruncătoare de flăcări.

După 1945 numărul evreilor a scăzut în continuare masiv. O parte dintre ei au emigrat imediat după război (în special datorită naționalizărilor), o altă parte au emigrat în timpul regimului comunist prin celebra afacere în care statul Israel a plătit României ceauşiste o sumă considerabilă pentru fiecare evreu căruia i se permitea emigrarea. În 1956 mai erau 123 evrei, în 1966 doar 32, pentru ca în 2002 să fie înregistraţi 5 evrei. Cei câţiva evrei existenţi în oraş nici nu s-au mai declarat ca atare la recensământul din 2011.

Holocaustul

În Europa – scria Moshe Carmilly-Weinberger (1908-2010, rabin-șef al comunității evreiești de rit neolog din Cluj între 1936-1944) – pentru evrei existau doar două căi de salvare: prin Pirinei, în Spania, sau prin România, în Palestina.

Pe graniţa româno-ungară, de la Arad la Brașov, au apărut în mai multe locuri „breșe” (la Arad, Beiuș, Oradea, Luduș și Sărmaș) [1]. “Vaad Hatzelan” din Budapesta apreciază numărul evreilor care au trecut clandestin graniţa în România în perioada martie-august 1944 la 16.000: 6.000-8.000 în zona Clujului, circa 6.000 prin punctele organizate în zona Békéscsaba – Arad şi peste 2.000 prin zonele Oradea, Tinca, Luduş, Sărmaş. [2] Foarte mulți dintre evreii care treceau granița pe la Feleac și Sărmaș se îndreptau tot spre Luduș, pe "drumul speranței".

Dr. Michael H. Molnar din Haifa, Israel, spunea [3]:

Mai târziu am aflat despre aceia care au ajutat trecerea frontierei maghiare, în România. Aici am ocazia să amintesc pe medicul din Luduşul de Mureş dr. Rusu (n.a. Valer Russu), care a contribuit la această salvare, având o ţinută morală impecabilă în tot timpul războiului, faţă de populaţia evreiască din localitate.

Cercetând baza de date cuprinzând numele evreilor dispăruţi în Holocaust a Yad Vashem din Israel (Institutul Mondial pentru Studierea Holocaustului), am reuşit să identific până în prezent 189 de evrei născuţi sau trăitori în Luduş, care au dispărut în timpul Shoah (vezi Anexa C); foarte probabil, lista nu este completă. Aceştia apar cu domiciliul stabil după cum urmează: 110 în Ungaria şi Transilvania de nord; 5 în Slovacia; 1 în Franţa; 1 în Voivodina; 1 în Polonia; 42 în Luduş; 29 cu domiciliu neprecizat. Dintre cei 42 de evrei cu domiciliul în Luduș, 27 locuiau de fapt dincolo de graniță și au fost deportați de autoritățile maghiare, iar 15 au fost asasinați în timpul ocupației Ludușului.

Note:
[1] Carmilly-Weinberger, Moshe, Istoria evreilor din Transilvania (1623–1944), Bibliotheca Judaica, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994, p.174.
[2] Constantin Mustaţă, Convorbire cu Moshe Carmilly, în Almanahul “Flacăra”, Bucureşti, 1988, p.144
[3] http://talusa1946.forumculture.net/t11466p15-ungaria

Masacrul de la Luduș

Imediat după ocuparea Luduşului de către trupele maghiare şi germane, la 5 septembrie 1944, a început ceea ce istoricii numesc “masacrul de la Luduş”, asasinarea a 15 evrei luduşeni şi a 2 români.

Au fost transportaţi lângă un pârâu la hotarul satului Roşiori şi apoi împuşcaţi în 5 septembrie: Polak Miha (Mikha, Mikhael), 69 de ani, funcţionar la primărie; Polak Rosa Vilma, soţia sa; Polak Rozalia şi Polak Maria, fiicele lor.

La 8 septembrie preotul maghiar din satul Ozd predă trupelor maghiare doi ciobani români. Aceștia sunt duși sub escortă în Luduș, unde sunt executați prin împușcare și îngropați.

Surorile Heler (sau Heller) Sara (25 ani, funcţionară), Fani Feiga (21 ani, elevă) şi Roza (sau Rozalia, Reizl, Rizel, 19 ani, elevă), împreună cu Kopstein (sau Kopshtein) Rozalia Sara (născută Schreiber, 81 ani, casnică) şi Israel Adel (sau Adina, Dina, Tzina; 32 de ani, necăsătorită, funcţionară) au fost duse în pivniţa familiei Heler, situată în clădirea în care se află în zilele noastre sediul poliţiei. Aici au fost violate şi apoi împuşcate la 10 septembrie 1944.

Israel Adel

La hotarul cu satul Bogata au fost împuşcaţi la 13 septembrie Glick (sau Glik, Glück), Yosef (sau Josef) Bentzion (70 de ani, editor, librar şi comerciant) şi fiica sa Glick Rozalia; Frieder (sau Frider) Mar Moshe (sau Moric Marci, 70 sau 73 de ani, avocat) şi soţia sa, Frieder Gizela Gitel (născută Bretter).

La 23 septembrie a fost împuşcat pe stradă Genad (sau Ghenard), Volf Zeev Wili (sau Vilhelm), tehnician dentar. Tot în septembrie (la o dată neprecizată) a fost asasinat Arthur Haasz, 45 ani, liber-profesionist.

Genad Willi

Autorii asasinatelor nu au putut fi identificaţi. În documentele aflate în Arhiva Marelui Stat Major român se precizează: "Asasinii sînt militari din armatele invadatoare maghiare şi germane" . Două dintre victime au fost asasinate în urma unui denunţ făcut de Bartha Elisabeta din Luduş, fapt pentru care aceasta a fost condamnată în 1946 de către Curtea de Apel Cluj la 5 ani de temniţă grea. Szabo Bela din Luduş a fost de asemenea condamnat pentru complicitate.

Numele celor asasinaţi au fost extrase din baza de date Yad Vashem, The International Institute for Holocaust Research. Aceasta a fost realizată în bună parte pe baza “fişelor de mărturie” întocmite de rudele sau cunoscuţii celor dispăruţi în Shoah (Holocaust); pentru unele persoane au fost întocmite mai multe fişe, de unde apar variantele numelor persoanelor.

Poştale (7)

Timbru cu valoarea nominală de 5 creiţari (kreutzer), cu ştampila Maros Ludos 19/12. Ca urmare a instaurării dualismului, în 1867 au fost emise timbre pentru Austro-Ungaria, iar în 1868 separat pentru Ungaria. Timbrul face parte din emisiunea comună austro-ungară din 1867 şi îl reprezintă pe împăratul Franz Josef (1848-1916)

.

Sursa: Delcampe.net