Friday, August 31, 2012 0 comments

Moara

Pe strada Republicii la numărul 56 se afla cea mai mare moară din oraş, care deservea majoritatea agricultorilor din zonă. A funcţionat până după 1989, apoi şi-a încetat activitatea şi a rămas în paragină. Acum câţiva ani a fost demolată, iar în locul său a fost construită o benzinărie.

Moara
Imagine oferită de prof. Călin Zborovsky

Thursday, August 30, 2012 0 comments

Sectorul bancar

Sectorul bancar este prezent la Luduş încă de la începutul secolului trecut, fapt remarcabil pentru un sat. În 1902 exista deja o casă de economii, cu sediul pe Strada Regală, unde se află astăzi secţia de boli interne a spitalului orăşenesc. La 15 octombrie 1906 s-a deschis filiala “Economul”, Institut de Credit şi Economii din Cluj. În anul 1915 se înfinţează “Aquila”, Banca Ţărănescă pentru Asigurări Poporale, apoi s-a deschis filiala “Şoimul”, Institut de Credit şi Economii. În perioada interbelică, în Luduş a funcţionat banca “Albina”.

În anul 1949 s-a deschis o agenţie a Băncii Naţionale, care a funcţionat în clădirea de pe strada Republicii colţ cu strada Primăverii până în 1964, când s-a mutat în sediul de pe strada Crinului. În anul 1968 s-a înfinţat Banca Agricolă, unificată în 1973 cu agenţia Băncii Naţionale. Între 1958 şi 1964 a funcţionat Banca de Investiţii, care îşi avea sediul pe strada Republicii, în clădirea casei parohiale a bisericii romano-catolice.

Takarék és ev. ref. templom / Casa de economii şi biserica reformată, 1902

Wednesday, August 29, 2012 0 comments

Mişcarea Ha-Shomer ha-Tsa‘ir

Mişcarea de cercetaşi Păzitorul (în ebraică Ha-Shomer) a fost creată în anul 1912 în Galiția, în cadrul unui club sportiv evreiesc din orașul Lemberg. Primul „batalion” de cercetași (în ebraică gdud tsofim) număra circa 200 de membri. Centrul mișcării s-a mutat la Viena, unde a fuzionat în 1916 cu Tinerii Sionului (în ebraică Tse‘ire Agudat Tsiyon ), cercul ideologic de studiu al sionismului, socialismului şi a istoriei evreilor.

“Shomer-ul este pionierul renaşterii poporului, limbii şi ţării sale”
Poster evreiesc, Polonia, din seria de postere cu cele “zece porunci” ale mişcării Ha-Shomer ha-Tsa‘ir.
Sursa imaginii: The Ghetto Fighters’ Museum / Israel

Mişcarea Ha-Shomer ha-Tsa‘ir (Tânărul Păzitor) şi-a definit în perioada 1916-1919 scopurile ideologice, bazându-le pe ideile lui Ber Borochov, Gustav Wyneken, Baden-Powell şi pe experienţa mişcării germane de tineret Wandervogel. Activităţile se concentrau pe asigurarea educaţiei evreieşti şi creşterea conştinţei într-o reţea de kevutsah sau ken (celule, cuiburi). Membrii mişcării ar fi trebuit să muncească un an în Palestina, după care să se întoarcă şi să participe la mişcarea sionistă. Eliberarea evreilor putea fi realizată prin alyiah (emigrare) în Palestina şi traiul în kibbutz.

În fotografia de mai jos, realizată în anul 1934, sunt trei activişti ai mişcării care au încercat fără succes să înfinţeze o filială Ha-Shomer ha-Tsa‘ir în Luduş.

Sursa imaginii: Ghetto Fighters House Archives
Imagine descoperită de Puskás János Pál

Tuesday, August 28, 2012 0 comments

Mişcarea Habonim

Mișcarea de tineret sionistă Habonim (Constructorii) a avut drept scop promovarea culturii evreiești, a limbii ebraice și a pionieratului în Palestina.

Iniţial, se intenţiona crearea unei mișcări culturale a tineretului evreu, ne-sioniste, pentru copii cu vârste între 12 și 18 ani. Mişcarea se baza pe filozofia iudaismului naţional, în opoziţie faţă de mişcările existente care promovau integrarea şi asimilarea. În 1929, primul gedud (grup) a fost constituit în Londra, având-ul drept rosh (conducător) pe Chaim Lipshitz. Gedud-urile erau organizate pe sexe, ca grupele de cercetaşi, dar mai târziu au devenit mixte. Mişcarea s-a răspândit cu precădere în posesiunile britanice, dar şi în multe alte ţări. În 1935 mişcarea a fost afiliată la Mișcarea Sionistă a Muncii. Din 1936 au început să fie organizate ferme Hachalutz (Pionierii), care pregăteau membrii mai în vârstă pentru alyiah (emigrare) în Palestina (Yeretz Yisrael - Pământul lui Israel) şi traiul în kibbutz. În 1 septembrie 1951 apare la Haifa Ichud Habonim , o mişcare care înglobează curentele Habonim în plan mondial.

Mişcarea Habonim a fost activă şi la Luduş. În fotografia de mai jos, realizată în 1937, sunt membri ai filialei locale, printre care şi Toby Kálmán.

Sursa imaginii: Ghetto Fighters House Archives
Imagine descoperită de Puskás János Pál

Monday, August 27, 2012 0 comments

Cooperativa de consum a coloniştilor

La intersecţia dintre Strada Regală şi actuala Stradă 8 Martie, peste drum de primăria veche, exista la începutul secolului Cooperativa de consum a coloniştilor care-i deservea pe coloniştii maghiari din colonia interioară. Mai târziu, aici a funcţionat o brutărie, iar apoi magazinul en-gros / en-detail RoDacia. Clădirea nu mai păstrează aspectul iniţial.

Telepesek Fogyasztási Szövetkezete / Cooperativa de consum a coloniştilor
Sursa imaginii: profila.hu

Sunday, August 26, 2012 0 comments

Mişcarea Dror

Mişcarea sionistă de tineret Dror (Libertatea), a fost înfinţată în 1915 în Rusia, pentru promovarea valorilor naţionale şi socialiste, dar şi a culturii iudaice. După revoluţia bolşevică, mişcarea a trecut în ilegalitate, şi-a mutat cartierul general în Polonia şi în 1925 a aderat la Poalei Zion. Membrii stabiliţi în Palestina au aderat la Mişcarea Kibbutz-urilor Unite. În 1938, Dror a fuzionat cu Hehalutz Hatza'ir.

Mişcarea Dror a dezvoltat activităţi extraşcolare (chugim) în funcţie de vârstă. Tinerii sub 20 de ani aparţineau grupului El Hamishmar şi erau devotaţi mişcării. Dror îi educa şi îi pregătea pentru pioneratul în Yeretz Yisrael şi viaţa în kibbutz prin organizaţia Hehalutz Hatza'ir. Mişcarea s-a răspândit în special în Europa Centrală şi de Est, dar şi în afara Europei.

Se pare că mişcarea Dror a fost foarte activă şi în comunitatea evreiască din Luduş, fapt ilustrat de fotografiile de mai jos, făcute în anii ’30.

Membri ai filialei Dror din Luduş într-o ieşire, 1936

3 membri ai filialei Dror din Luduş în excursie, 1937

6 membri ai filialei Dror din Luduş, iarna 1937

Membrii seniori ai filialei Dror din Luduş, 1938

4 membri ai filialei Dror din Luduş într-o ieşire pe malul Mureşului, 1938

Sursa imaginilor: Ghetto Fighters House Archives
Imagini descoperite de Puskás János Pál

Saturday, August 25, 2012 0 comments

Şcoala Talmud Torah

Elevi şi profesori ai şcolii elementare evreieşti Talmud Torah din Luduş, în perioada interbelică.


Sursa imaginilor: Ghetto Fighters House Archives
Imagini descoperite de Puskás János Pál

Friday, August 24, 2012 0 comments

Strada Poliţiei

Strada Poliţiei / Strada Vânătorilor porneşte din Strada Republicii (din dreptul bisericii reformate) şi se sfârşeşte în intersecţia cu Strada Gheorghe Bariţiu şi Bulevardul 1 Decembrie 1918.


Wednesday, August 22, 2012 1 comments

Fabrica de lapte praf

Intreprinderea de Prelucrare a Laptelui a fost înfinţată la 29 mai 1949 în clădirea fostei fabrici de drojdie. În perioada 1949-1951, unitatea pasteuriza între 7000 şi 10000 de litri de lapte de consum zilnic pentru necesităţile Bucureştiului. Din 1951 a început producţia de unt, iar din 1962 s-a extins capacitatea de fabricaţie şi a început producţia de caşcaval şi telemea. Denumirea fabricii s-a schimbat în Intreprinderea de Colectare şi Industrializare a Laptelui (ICIL).

Între 1968-69 s-a construit o nouă fabrică, dotată cu utilaje importate din Danemarca. Intreprinderea procesa până la 100 tone lapte pe zi, din care se obţineau 10 tone de lapte praf, 3 tone smântână, dar şi lapte de consum, telemea, caşcaval, unt. Numele întreprinderii s-a schimbat în Fabrica de Lapte Praf. Mare parte din producţie se îndrepta spre URSS, dar şi spre Bucureşti.

După 1989, întreprinderea nu s-a adaptat la cerinţele economiei de piaţă. Tentativele de privatizare au eşuat şi în cele din urmă fabrica a fost închisă. În 2007 clădirile au fost demolate, iar în locul lor s-a construit un hypermarket.


Sursa informaţiilor: Monografia oraşului Luduş, 2008

Tuesday, August 21, 2012 0 comments

Cabana Salcâmul

Cabana a fost construită în 1960 pe E60, pe dealul de la ieşirea din Luduş spre Tg. Mureş. Numele îi vine de la pădurea de salcâmi la marginea căreia se află; mirosul salcâmilor înfloriţi se simte primăvara până în oraş. Complexul este în prezent alcătuit din bar, restaurant, terasă şi motel şi a fost renovat recent.

Cabana Salcâmul, 1974, OSETCM
Sursa imaginii: multihobby.ro

Monday, August 20, 2012 0 comments

Hotelul Transilvania

Hotelul Transilvania a fost construit în anul 1980 pe Strada 23 August 1944, actualul Bulevard 1 Decembrie 1918 şi avea 68 de locuri de cazare. În ultimii ani a fost privatizat, renovat şi modernizat şi poartă numele de Hotel Sabis.



Sunday, August 19, 2012 0 comments

Calea Turzii

Vechiul drum de la Luduş spre Turda urca dealul spre Cioarga, apoi mergea pe coasta dealului paralel cu râul Mureş. Din cauza alunecărilor de teren, în anii ’80 s-a construit actuala şosea, la poalele dealului. Calea Turzii a devenit Strada Turzii, este considerabil degradată şi este folosită de localnicii din zonă.

În fotografia de mai jos, luată de pe Strada Republicii, se poate vedea în jumătatea superioară Calea Turzii.


Wednesday, August 15, 2012 0 comments

Irigaţii

Kertöntözés turbina hajtással / Instalaţie de irigat pentru grădină
Sursa imaginii: profila.hu

Tuesday, August 14, 2012 4 comments

Castelul Bánffy

Conacul Bánffy rămâne un reper arhitectural important pentru localitate. A fost construit de Győrffy de Losád în jurul lui 1868 (anul căsătoriei sale în Gheja; ulterior a avut doi fii), apoi a trecut la Sándor Bethlen de Bethlen în jurul anului 1881 (perioada când i s-au născut la Gheja doi fii). În anii 1890 castelul a devenit posesiunea lui János Bánffy de Losoncz, deşi se pare că există o suprapunere cu perioada în care castelul a aparţinut familiei Bethlen. Istoricul celor două familii sugerează că edificiul a devenit proprietatea lui Bánffy la câţiva ani după ce a fost construit. Se poate ca, timp de un deceniu, castelul să fi fost folosit în comun de familiile Bethlen şi Bánffy.

Renumitul clown elveţian Grock a petrecut o vreme la castel ca profesor particular de limba franceză, călărie și tenis al copiilor lui Bethlen Sándor şi distrându-i cu acrobaţii. Biografia lui Grock e sumară şi aminteşte de “cei trei fii ai lui Kálman Bethlen” (deşi au fost doar doi), De fapt, unul dintre fii se numea Kálman, iar tatăl lor Sándor.

Castelul este înălţat pe un dâmb uşor înclinat, construcţia constând din două corpuri poligonale legate între ele de clădirea propriu-zisă. La parterul construcţiei cu două nivele se întinde un coridor cu coloane dorice, iar la etaj o loggia cu coloane fără capitel. Aşezarea simetrică a bazei a avut ca rezultat o faţadă frumoasă, la axul căreia s-a construit un hol impunător. Transformările de mai târziu au stricat frumuseţea faţadei simetrice. Forma hexagonală a bastioanelor, pervazurile geamurilor acestora, ornamentele colţurilor, precum şi acoperişul sub formă de plan frânt sunt caracteristice stilului baroc. În ansamblul lor, cele trei corpuri de clădire dau construcţiei o aură romantică.

Castelul Gheja, 1914
Sursa imaginii: profila.hu

Castelul este încadrat în lista Monumentelor Istorice din România în categoria de importanţă B, Cod LMI: MS-II-m-B-15680, adresa: Str. Castelului nr. 3

Castelul Gheja
Sursa imaginii: darabanth.hu

În jurul castelului exista un parc cu arbori ornamentali şi o livadă, ambele însumând 45 hectare. Caii pentru trăsuri şi călărie îşi aveau grajdurile între Gheja şi Luduş, în locul numit “La bolboană”, iar animalele de muncă şi atelajele la “Hodaie”, la hotarul numit Răzoare. Cele două familii de nobili din Gheja, Bánffy şi Bethlen, deţineau peste 700 de hectare de teren. După plecarea familiei Bánffy, domeniul a fost adminstrat de un anume I. Moldovan. Terenul arabil a fost împărţit la reforma agrară cu precădere veteranilor şi văduvelor de război. Parcul a fost parcelat pentru construcţia de locuinţe, rămânând doar 15 hectare de livadă care au fost folosite de CAP până în 1990. Castelul a fost naţionalizat în 1948 şi a fost preluat de Gospodăria Agricolă Colectivă (GAC), care a instalat aici birouri şi a folosit pivniţa, magaziile şi grajdurile. În anul 1955 GAC-ul şi-a mutat sediul, iar în 1960 castelul a fost preluat de Ministerul Sănătăţii. După amenajare şi conectarea la utilităţi, aici a fost amenajată secția de psihiatrie a spitalului orășenesc, având 120 de paturi. După 1990, spitalul a primit 0.5 hectare din suprafaţa livezii.


Castelul Gheja, anii '30
Sursele imaginilor: delcampe.net, post-card.hu

Domeniul a fost deţinut, în ordine, de baronii Bánffy Bela, János (senior), János (junior). Ultimii proprietari ai castelului înainte de naţionalizare au fost Losonczi báró Bánffy László (1896-1974, fiul lui János senior) şi soţia sa, Zejkfalvi Zeyk Heléna (1909-1990). În anul 1943 au avut o fiică, Éva Mária Rozália Heléna Johanna (1943-2009), care a copilărit la castel; mai târziu au avut şi un fiu, János (Jankó). În anul 1995, baroneasa Bánffy Éva a revendicat posesiunile familiei. I s-au restituit o parte dintre ele, iar pentru altele (inclusiv castelul din Gheja) i s-a recunoscut dreptul de posesiune. După moartea sa, în 2009, moştenitor a devenit Bánffy Imre, băiatul fratelui său János, care locuieşte în Germania la fel ca tatăl său şi are dublă cetăţenie.

Castelul Gheja, anii '30

Surse bibliografice: Site-ul În Luduş, Mircea Fanea - Monografia satului Gheja, 2006

Monday, August 13, 2012 0 comments

Trezoreria regală maghiară

Trezoreria regală maghiară se găsea pe actuala stradă Mărăşeşti, acum în curte la complexul “Uniune”.

M. kir. kincstári telepkezelői lakás / Trezoreria regală maghiară
Glück Jozsef Librărie, 1910
Sursa imaginii: multihobby.ro

M. kir. kincstári telepkezelői lakás / Trezoreria regală maghiară (variantă)
Glück Jozsef Librărie, 1910
Sursa imaginii: darabanth.hu

Sunday, August 12, 2012 2 comments

Prăvălia lui Sternberg

Vis-á-vis de “Mercur” se găsea prăvălia şi locuinţa lui Sternberg, cel mai mare comerciant de coloniale, delicatese şi feronerie din zonă. În perioada postbelică la parter a fost spaţiu comercial, iar la etaj birouri; în dreapta clădirii a fost construit mai târziu sediul Cooperativei de Consum.

Prăvălia lui Sternberg, 1918

Isidor Sternberg a ajuns în Luduş ca orfan, cândva în anii 1890. Cunoscut ca un om foarte inteligent, s-a casatorit cu Bertha Heller, o fată dintr-o familie bună dar fără bani, care era de asemenea foarte inteligentă. Magazinul lor a fost cel mai bun magazin general din Luduş şi din satele din jur. Bertha a fost de mare ajutor în afacerile familiei. Până în 1911, au avut şapte copii, patru băieţi şi trei fete; aceştia s-au dovedit a fi la fel de harnici ca părinţii lor şi în timp ce erau încă la şcoală lucrau în vacanţe. Isidor Sternberg, devenit destul de prosper, a decis să înceapă o nouă afacere. El s-a mutat cu familia la Uioara (Marosujvár), unde a cumparat o moară cu ajutorul fiilor săi şi a continuat să prospere. Conducerea magazinului din Luduş a fost preluată de Beri, soţul fiicei sale Rozsa.

Text tradus şi adaptat după Flora James: Memoir - A Jewish Childhood in Transylvania

Prăvălia lui Sternberg, desen
Sursa imaginii: Flora James

Saturday, August 11, 2012 0 comments

Mercur

Pe Strada Republicii colţ cu Strada Avram Iancu se găsea în perioada interbelică “Mercur”. Clădirea este în stare bună, a fost întreţinută şi renovată, dar forma acoperişului de deasupra intrării a fost schimbată. De-a lungul timpului în acest spaţiu au funcţionat diferite societăţi comerciale, iar în prezent adăposteşte “Farmacia 9”.

Mercur, 1940

Friday, August 10, 2012 2 comments

Farmacia

Pe Strada Republicii, colţ cu Piaţa Unirii, se găsea odinioară farmacia lui Pálffy István. Clădirea este bine păstrată, a fost renovată şi adăposteşte astăzi tot o farmacie, RoPharma.

Pálffy István gyógyszertára / Farmacia Pálffy István
Sursa imaginii: delmagyar.hu

Thursday, August 9, 2012 0 comments

Biblioteca veche

Clădirea situată pe strada Republicii nr. 16, colţ cu strada Gheorghe Bariţiu, a avut iniţial destinaţie comercială. În postarea precedentă aţi putut observa în stânga clădirii (dreapta imaginii) frizeria lui Tjebo József, iar în cartea poştală de mai jos, datând din 1912, prăvălia (?) lui Kompász János

Sursa imaginii: darabanth.hu

Prima bibliotecă publică din Luduş a fost înfinţată în 1949 şi a purtat numele de Biblioteca Căminului Cultural “Nicolae Bălcescu”, având sediul în aceeaşi clădire cu Căminul Cultural. Între anii 1951-1968 s-a numit Biblioteca Raională, iar după 1968 Biblioteca Orăşenească. În 1953 se mută într-un local propriu, iar din 1961 până în 1997 a funcţionat în localul de pe strada Republicii nr. 16. Datorită stării precare a clădirii, în 1997 biblioteca a fost mutată în localul de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 16. Clădirea veche a fost retrocedată acum câţiva ani, a fost demolată de proprietari şi terenul este pus în vânzare.

Muncă voluntară, probabil anii '50

Wednesday, August 8, 2012 0 comments

Central

Pe Strada Regală se înălţa “Central”, hotel, restaurant şi cafenea deţinute de soţia lui Tolokán János. Nu ştiu când a fost construită clădirea, dar decoraţiile “Secession” de pe faţadă o plasează la începutul secolului XX (am întâlnit menţiunea 1911). În dreapta se poate vedea frizeria lui Tjebo Jószef. În anii ’30 (probabil), gangul a fost închis cu o foarte frumoasă poartă metalică din fier forjat, realizată în stil “Art Deco”, existentă şi astăzi. Clădirile au trecut apoi în proprietatea lui Puia Bela, care locuia pe strada Vânătorilor.

Tolokán Jánosné Központi szállodája, vendeglö és kávéháza
Hotelul, restaurantul şi cafeneaua Central, Tolokán Jánosné
Sursa imaginii: Erdélyi képeslapok a múltból

În 1946 în această clădire a luat fiinţă Căminul Cultural “Nicolae Bălcescu”. Din 1960 s-a numit Casa Raională de Cultură, iar din 1968 Casa Orăşenească de Cultură. În 1973 s-a mutat în sediul actual, fosta sală de şedinţe a raionului, situată în centrul civic. Localul de pe strada Republicii a fost preluat în 1975 de Cooperativa de Consum Luduş, care l-a amenajat pentru uz comercial (restaurant, apoi magazinul "Bazar"). "Renovările" succesive au stricat aspectul clădirii.

Tuesday, August 7, 2012 0 comments

Revoluţia de la 1848-49

Revoluțiile de la 1848 au dat semnalul deșteptării naționalismului european, fiind cunoscute de aceea și sub denumirea de "primăvara popoarelor". Deși înăbușite, revoluțiile de la 1848 au fixat pe termen lung obiectivul creării statelor naționale în Europa. Revoluţia din Transilvania este privită în mod diferit (şi contradictoriu) de istoricii români, maghiari sau austrieci; adevărul se află undeva la mijloc, aşa că mă voi limita în a expune doar evenimentele concrete privitoare la Luduş precum şi pe cele conexe, fără a face niciun fel de interpretare.

La sfârşitul lunii aprilie 1848, iobagii români din Luduş, Aţinţiş, Bogata, Budiu, Dileul Român, Pogăceaua au pornit răscoale pentru înăbuşirea cărora a fost nevoie de intervenţia forţelor armate. De remarcat că în satele cu populaţie mixtă, în special în Bogata şi Budiu, iobagii maghiari s-au ridicat la luptă alături de români. După aceea, aceste localităţi au fost supravegheate în mod deosebit, comisarii guberniali - subprefectul Boér Simon şi baronul colonel Kemény Farkas - cerând conducerii comitatului şi comitelui suprem Thorotzkai Miklós ca unităţile militare trimise să rămână la Luduş pentru a asigura liniştea. Intelectualii români, care au pregătit revoluţia, s-au deplasat prin sate pentru a face cunoscute cererile românilor şi proclamaţia lui Aron Pumnul. În zona Luduşului, cel mai activ a fost Vasile Moldovan, cel cere va deveni mai târziu prefect al Legiunii a III-a.

În toamna anului 1848 a avut loc a treia Adunare de la Blaj, în urma căreia teritoriul Transilvaniei a fost împărţit în unităţi administrativ-militare numite prefecturi. Fiecare prefectură era sediul şi baza de recrutare a unei legiuni. De notat că legiunile erau organizate după modelul roman şi ar fi trebuit să aibă 10000 de luptători fiecare; erau împărţite în 10 tribunate conduse de tribuni, fiecare tribunat avea 10 centurii conduse de centurioni, iar fiecare centurie avea 10 decurii, conduse de decurioni. Fiecare sat trebuia să asigure 100 de luptători. S-a preconizată formarea a 15 legiuni, dar unele dintre ele au rămas în stadiul de proiect, iar altele nu au depăşit 5000 de luptători. Marea majoritate a legiunilor era formată din ţărani fără pregătire militară, slab înarmaţi; aceştia ar fi trebuit să primească armament de la trupele imperiale, dar austriecii s-au temut că formarea unei uriaşe armate româneşti, bine înarmată, ar fi ameninţat pe termen lung siguranţa imperiului.

Luduşul a fost repartizat în Prefectura de Câmpie. Legiunea de Câmpie s-a constituit de facto numai din data de 17 octombrie 1848, după ce planurile Comitetului Naţional Român au fost aprobate de comandamentul militar austriac de la Sibiu. Aria de recrutare a legiunii a cuprins 91 sau 92 de sate, împărţite administrativ în 8 tribunate. Tribunatul I cuprindea: Luduş, Bogata, Dătăşeni, Lechinţa de Mureş, Iclodu Mare, Căpuşul de Câmpie, Chimitelnic, Budiu (azi Papiu Ilarian), Sânger, Bărboşi. Legiunea a fost comandată în perioada 17 octombrie – 11 decembrie 1848 de prefectul Florian Micaş, iar de la 11 decembrie 1848 comanda a fost preluată de prefectul Nicolae Vlăduţiu. Aceasta şi-a păstrat funcţia până la sfârşitul lunii februarie sau începutul lunii martie 1849, când legiunea s-a autodizolvat din cauza presiunii mari a trupelor maghiare şi a faptului că nu avea armamentul necesar pentru a face faţă luptelor în câmp deschis.

Nicolae Vlăduţiu (1818-1872) preot, avocat, revoluţionar, prefect
Sursa imaginii: Enciclopedia României

La 15 octombrie 1848 are loc Marea adunare naţională a secuilor, la Lutiţa, în care aceştia se declară pe deplin de partea revoluţiei maghiare. Au fost înarmaţi circa zece mii de secui, care au plecat în patru coloane mari, şi "peste tot pe unde au trecut acele coloane au lăsat urmele devastaţiunii şi a satelor arse" (Gh. Bariţiu). Una dintre coloane, condusă de contele Lázár, a înaintat spre Luduş, a incendiat Iernutul, Şăulia, Cipău, Ogra şi a înfrânt la 25 octombrie trupe ale Legiunii de Câmpie conduse de prefectul Florian Micaş la Iernut. La sfârşitul lui octombrie, Luduşul a fost ocupat de unităţi armate secuieşti, care s-au retras la 11 decembrie. La 31 octombrie Legiunea XII Mureş atacă trupa contelui Lázár, pe care o distrug aproape complet. La 5 noiembrie, întărită cu detaşamentele de luptă conduse de tribunii Bianu şi Nicolae Pop, Legiunea XII Mureş surprinde şi distruge de data aceasta în întregime brigada secuiască a contelui Lázár, refăcută între timp. Pe parcursul lunii octombrie 1848, tabăra Legiunii XII Mureş s-a aflat succesiv la Mihalţ, Cecălaca şi Aţintiş; legiunea a operat la sfârşitul lunii octombrie pe teritoriul dintre Mureş şi Târnăveni.

Surse bibligrafice: Enciclopedia României, Monografia oraşului Luduş

Monday, August 6, 2012 0 comments

Casa Keresztes

Cabinetul avocatului doctor în drept Keresztes Ede, era situat pe Déak utca (actuala stradă Gheorghe Bariţiu). În prezent este locuinţă.

Dr. Keresztes Ede ügyvéd lakháza / Cabinet de avocatură Dr. Keresztes Ede

0 comments

Casa Szathmáry

Casa Dr. Szathmáry Zoltán este situată pe actuala stradă a Vânătorilor, imediat lângă biserica reformată. Pentru o vreme, a fost sediul Securităţii, iar acum este locuinţă.

Dr. Szathmáry Zoltán lakháza / Casa Dr. Szathmáry Zoltán
Jozsef Glück Librărie, 1908
Sursa imaginii: multihobby.ro

Sunday, August 5, 2012 1 comments

Casa Bignió

Dr. Bignió Béla a fost medic de familie şi curator în vremea construirii bisericii romano-catolice. Între 1899 şi 1930 a fost medic al circumscripţiei sanitare a feroviarilor. Cărţile poştale de mai jos prezintă cabinetul, veranda exterioară şi cea interioară a clădirii. După naţionalizare, clădirea a fost internat şcolar, magazin de mobilă, apoi bufetul “Stadion”

Sursa imaginii: delmagyar.hu

Sursa imaginii: darabanth.hu

Sursa imaginii: darabanth.hu

Thursday, August 2, 2012 0 comments

Răscoala de la 1760

La mijlocul secolului al XVIII-lea, starea de nemulţumire a majorităţii românilor transilvăneni faţă de biserica greco-catolică a luat forma unei adevărate răscoale religioase, urmărind înlăturarea uniaţiei. În anul 1744, călugărul sârb Visarion Sarai propăvăduia prin satele ardelene întoarcerea la credinţa ortodoxă. În toamna anului 1759, în fruntea acestei mişcări populare antiuniate se găsea cuviosul Sofronie de la Cioara, care cerea credincioşilor să alunge preoţii uniţi şi să rămână statornici în credinţa ortodoxă. Mai multe despre răscoala lui Sofronie (1759-1761) puteţi citi la www.creştinortodox.ro.

Sf. cuv. Sofronie de la Cioara
Sursa imaginii: Vieţile sfinţilor

Referitor la acest moment, un document al vremii descrie participarea iobagilor din Luduş la răscoala lui Sofronie. Evenimentele au avut loc în august 1760 şi la ele au participat toţi românii din Luduş, hotărâţi să părăsească biserica greco-catolică: "Înarmaţi cu vergi şi furci de fier sau cu bâte, răsculaţii i-au atacat pe cei trei preoţi uniţi locali, cerându-le să restituie bisericile, casele parohiale şi pământurile. Deoarece s-a opus, unul dintre preoţi, numit Gheorghe, a fost legat, bătut şi insultat. N-a fost eliberat decât după ce a dat răsculaţilor 72 de florini, sumă ce reprezenta valoarea bisericii unite."
Notă: conform Şematismului de la 1900, ceilalţi doi preoţi implicaţi în evenimente se numeau Onya şi Onya, probabil tată şi fiu.

Conform Monografiei satului Gheja, 2006, pag. 57, se pare că Sofronie ar fost în Luduş şi ar fi condus direct răscoala (Arhivele Statului filiala Blaj, Fondul Mitropoliei Unite, registrul nr. 1 – 1756-1763, pp. 238-347). După răscoală, cei trei preoţi au fost asimilaţi iobagilor şi obligaţi să dea dijmă din cerealele produse pe pământurile lor. O nouă conscripţie realizată ulterior de autorităţi arată că răscoala a avut succes, doar cinci familii din Luduş rămânând la credinţa greco-catolică.

Wednesday, August 1, 2012 2 comments

Biserica romano-catolică

La sfârşitul secolului al XIX-lea, comunitatea romano-catolică celebra slujbele într-o capelă şi ar fi dorit să construiască o biserică înainte de colonizarea celor câteva sute de familii maghiare în Luduş. A reuşit construirea unei biserici abia la începutul secolului al XX-lea. La 13 octombrie 1899 s-a întocmit un proces-verbal care făcea referire la această problematică. Iniţial s-a găsit ca soluţie pentru locul de ridicare a bisericii donaţia făcută de contele Andrássy Gyula. La 20 martie 1901 se alege însă un alt teren primit din partea Ministerului Agriculturii. Construcţia se va finaliza în anul 1906 (arhitect Hübschl Kálmán), iar în 1909 Episcopul Majláth Gusztáv Károly ridică comunitatea catolică din Luduş la rang de parohie de sine stătătoare.

Római-katolikus templom / Biserica romano-catolică
an necunoscut

Biserica, fără a respecta întru totul caracteristicile stilului neogotic, poate fi încadrată totuşi acestuia în ceea ce priveşte aspectul general: proporţiile, organizarea planimetrică, forma turnului, folosirea contraforturilor ca elemente de rezistenţă. Pe de altă parte ferestrele precum şi portalul intrării principale au deschideri semicirculare. La exterior faţadele combină suprafeţe în cărămidă cu suprafeţe în tencuială albă. Interiorul este compus dintr-o singura navă acoperită cu o boltă semicirculară şi din absida altarului decroşată la exterior.

Strada Regală şi Biserica romano-catolică
an necunoscut

Trei din cele patru clopote au fost rechiziţionate în 1916 pentru efortul de război. În 1926 au fost achiziţionate alte două clopote, de 262 kg, respectiv 60.5 kg. Orga a fost reparată în 1923 de către meşterul Szeidl Ferenc, în 1927 a fost introdusă încălzirea, iar în 1928 firma Oberbauer din Budapesta a realizat altarul şi statuia Inima lui Iisus. În perioada 1956-1968 biserica a fost racordată la utilităţi; a fost renovată în anii de după război, apoi în 1968, 1987. În anul 2006 a fost celebrat centenarul bisericii.

 
;